Trei minori din Chişinău cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani au ajuns în vizorul poliţiei după ce au furat trei biciclete.
Aceştia au fost prinşi de poliţişti în Parcul „Valea Morilor” din capitală în momentul în care încercau să le vândă cu 1000 de lei.
În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că bicicletele au fost sustrase noaptea trecută dintr-un cămin din sectorul Centru.
Un alt caz de sustragere a bicicletelor a avut loc în aceeaşi noapte pe bulevardul Decebal din sectorul Botanica.
Echipajul mixt dislocat în sectorul respectiv a prins doi adolescenţi de 15 şi respectiv, 16 ani care duceau trei biciclete şi un cărucior pentru copii.
În ambele cazuri, bunurile au fost restituite proprietarilor. Indivizii vor fi audiaţi de poliţişti pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.