SUA oferă 3,5 milioane dolari pentru proiecte în domeniul protecţiei copiilor şi dezvoltării mass-media

Guvernul a aprobat, astăzi, semnarea unui amendament la Acordul de Asistenţă privind asigurarea unei guvernări democratice eficiente și responsabile, semnat în septembrie 2016 la Chişinău, între Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii.

Potrivit documentului, SUA va oferi asistență tehnică în valoare de 3,5 milioane de dolari, adiţional la suma totală a fondurilor de 36,1 milioane de dolari.

Banii vor fi folosiți pentru proiecte în domeniul protecţiei copiilor (programul „Copilăria mea” – 2 milioane de dolari) şi pentru dezvoltarea mass-media independente (1,5 milioane de dolari).

Beneficiari ai proiectelor vor fi Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, profesioniștii independenţi din mass-media, în special cei implicaţi în producţia de film şi televiziune la nivel local şi internaţional.

Iniţiativa de semnare a Amendamentului aparţine Guvernului SUA. Acesta urmează să fie semnat la Chişinău, în luna mai curent. Până în prezent au fost valorificate 16 milioane de dolari din fondurile oferite în cadrul Acordului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.