Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Afacere cu 600 de permise…

Afacere cu 600 de permise auto eliberate ilegal. Doi șefi și trei inspectori de la Agenția Servicii Publice, reținuți

Cinci angajaţi ai Agenţiei Servicii Publice (ASP), printre care doi şefi, au fost reţinuţi de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), bănuiți că ar fi eliberat ilegal peste 600 de permise auto. Cei cinci au ajuns după gratii pentru 72 de ore după ce în dimineața zilei de astăzi, 15 mai, CNA a efectuat 60 de percheziții la birourile și domiciliile unor angajați ai Agenției și la unii membri ai școlilor auto. Persoanele implicate în schema de fraudare a examenelor de obținere a permiselor de conducere riscă până la șase ani de închisoare. De asemenea, este examinată posibilitatea anulării permiselor eliberate cu abateri.

Afacerea cu permise a intrat în vizorul CNA anul trecut, iar perioada investigată vizează lunile noiembrie 2017-februarie 2018. În acest interval de timp (824 ore de imagini video), membrii grupului, format din şefi din cadrul ASP şi angajaţi ai patru şcoli auto din Chişinău, au fost urmăriţi de CNA, reuşindu-se documentarea a 393 de cazuri de fraudare a probelor teoretice şi 219  a celor practice. În cadrul documentării, s-a stabilit că pentru susţinerea acestora, se percepeau sume între 500 şi 1500 de euro, se menționează într-un comunicat al CNA.

„În fapt, investigatorii au documentat fraudarea examenelor, constatând implicarea directă a membrilor comisiei de examinare în indicarea răspunsurilor corecte, chiar în sala de examene, sau prin telefon. De asemenea, au fost documentate şi cazuri de susţinere a examenelor de către unii membri ai Comisiei în locul candidaţilor. Potrivit materialelor cauzei, în 9 la sută din cazurile investigate, candidaţii nu erau prezenţi la susţinerea probelor, iar un procent din nouă se aflau peste hotarele ţării”, se arată în comunicatul CNA.

În dosarul deschis pentru abuz de serviciu au fost efectuate 60 de percheziţii la birourile şi domiciliile unor angajaţi ai ASP, dar şi la unii membri ai şcolilor auto. Cinci persoane, între care un şef şi un adjunct de secţie, dar şi trei inspectori ai ASP, au fost reţinute pentru 72 de ore, urmând ca şi alte persoane să fie audiate. În urma percheziţiilor au fost depistaţi bani, documente şi alt material probatoriu relevant pentru cauză.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu, iar dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă până la șase ani de închisoare  cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. De asemenea se examinează posibilitatea anulării permiselor, eliberate cu abateri.

Foto simbol: ZdG