Filat: Actul de justiție în Moldova nu se înfăptuiește eficient în perioada negocierilor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Actul de justiție în Moldova nu se înfăptuiește eficient în perioada negocierilor politice, iar plecarea lui Nicolae Juravschi din fracțiunea PLDM, în acest moment, nu este o coincidență, a declarat marți președintele PLDM Vladimir Filat

Întrebat dacă plecarea lui Juravschi din fracțiunea PLDM astăzi se înscrie în „presiunile” care sunt puse asupra sa în perioada negocierilor, Filat a răspuns că nu crede că „există cineva în Moldova care gândește rațional să creadă că este o coincidență”.

„Eu nu cred că este cineva care crede că actul justiției se înfăptuiește eficient în Republica Moldova în perioada negocierilor în vederea formării unei majorități și învestirii unui Guvern. Cu atât mai mult nu cred că un deputat pe care l-am respectat să ajungă în a fi, dintr-un sportiv de performanță, cel mai bun în sportul denumit traseism politic”, a declarat Filat după negocieri cu liderii PL și PD.

Întrebat cine stă în spatele acestei acțiuni, Filat a refuzat să dea un răspuns clar, însă a îndemnat jurnaliștii să se uite „unde se regăsește el” și cu cine fac coaliții în teritoriu cei cărora li se alătură.

Totodată, Filat a reiterat „importanța” creării unei alianțe proeuropene, precizând că astăzi cele trei partide se vor reuni din nou și vor negocia până se „va pune punctul final”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...