Manifestanţii au declarat că salariile şi pensiile mizere pe care le primesc nu le vor permite să facă faţă scumpirilor. 

Protestul a durat până s-a lăsat întunericul, când participanţii au aprins brichete şi torţe, acţiune care, potrivit lor, ar simboliza întoarcerea la vremuri apuse.

Manifestanţii au declarat că miercuri, la ora opt dimineaţa, vor picheta sediul Agenţiei pentru Reglementare în Energetică şi că vor continua protestele până când autorităţile vor renunţa la scumpiri.

Aceştia spun că vor depune şi un demers împotriva ANRE la procuratură pentru ca instituţia să verifice procedura, în opina lor ilegală, prin care autoritatea de reglementare a probat noile tarife.

Contactaţi pentru o reacţie, reprezentanţii ANRE au promis că vor veni cu un comentariu mai târziu. Responsabilii din cadrul Serviciului de presă al Guvernului nu au răspuns la telefon pentru a face declaraţii pe marginea protestelor.