/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

STOP FALS: Andrian Candu și Andrei Năstase au convenit să creeze „o nouă coaliție proeuropeană”

missing
13 mai 2018, ora 21:33

În textul publicat de Actual.md se menționează că ”…liderii actualei coaliții de guvernare s-au arătat convinși că după alegerile parlamentare din toamnă va fi creată o nouă alianță pro-europeană. Ei și-au exprimat deschiderea pentru discuții cu toate formațiunile pro-europene care vor accede în viitorul Legislativ, ca să mențină cursul actual al țării”. Însă portalul Kp.md (care face trimitere la Actual.md), a schimbat titlul, reieșind că cei doi politicieni deja fac planuri comune de viitor, iar Năstase face parte din ”coaliția de guvernare”: „Историческая встреча в парке: в ходе беседы лидеры правящей коалиции договорились создать новый проевропейский альянс(în traducere: ”Întâlnire istorică în parc: în cadrul discuției, liderii coaliției de guvernământ au convenit să creeze o nouă alianță proeuropeană”), cu subtitlul ”Andrian Candu și Andrei Năstase au discutat planurile de viitor într-un loc aglomerat”. Kp.md a mai indicat că ”speakerul Legislativului și liderul partidului (adică, Andrian Candu și Andrei Năstase – notă Stopfals.md) s-au arătat convinși că după alegerile parlamentare din toamnă va fi creată o nouă alianță proeuropeană”.

”Discuția” a durat câteva secunde și s-a referit la… efectele slăbitului

Andrian Candu și Andrei Năstase într-adevăr s-au întâlnit în ”Orășelul european”, amenajat de Delegația UE în Republica Moldova în Grădina Publică Ștefan cel Mare din Capitală sâmbătă, 12 mai 2018. Cei doi politicieni nu au avut însă o discuție propriu-zisă, ci doar un schimb de vorbe timp de câteva secunde. Acest episod a fost mediatizat și într-un reportaj difuzat de Publika TV. Din înregistrarea video se vede că A. Năstase s-a salutat cu Ambasadorul UE, pe care l-a felicitat, apoi s-a salutat și cu A. Candu. Iată dialogul dintre cei doi:

”Andrian Candu: – Salut. Succese. Ați slăbit.

Andrei Năstase: – E spre bine. E spre binele țării”.

A. Năstase: ”Ceea ce s-a scris este un fals”

Contactat de Stopfals.md, Andrei Năstase a spus că informația mediatizată este o minciună, distribuită intenționat de media controlată politic. ”L-am salutat pe Ambasadorul Delegației UE în Republica Moldova, Peter Michalko, căci am un respect deosebit față de UE pentru sprijinul pe care l-a acordat țării noastre. Întrucât acolo era și Candu, am dat mâna și cu el. Dacă mi-a întins mâna, l-am salutat. Mi-a spus că am slăbit, iar eu am răspuns că acest lucru este spre binele meu și al țării. Altceva nu am vorbit. Este un fals ceea ce s-a scris, o măgărie”, a specificat politicianul.

Lilia Zaharia / Stopfals.md

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram