A început implementarea programului „Drumuri bune pentru Moldova” – cinci porțiuni deja au fost finalizate

filip11

Programul „Drumuri bune pentru Moldova” este în plină desfășurare. Cinci porțiuni de drum au fost deja finalizate, trei porțiuni sunt în lucru, iar munca pe alte zece segmente urmează să fie inițiată în această săptămână. Declarația a fost făcută de către prim-ministrul Pavel Filip în debutul ședinței Guvernului.

„Este un program important pentru că am acordat și bani mulți, aproximativ 1,6 miliarde de lei pentru 1200 km de drum. Ne propunem să ducem până la capăt acest program până la sfârșitul anului. Am să urmăresc personal acest program”, a precizat șeful Executivului.

Pavel Filip a cerut Ministerul Economiei și Infrastructurii să-i prezinte săptămânal rapoarte despre mersul lucrărilor. În același timp, șeful Cabinetului de miniștri a îndemnat conducerea ministerului să fie în dialog permanent cu administrația locală, pentru a preveni orice neînțelegere.

„Să discute cu autoritățile unde se construiesc aceste porțiuni, înțeleg că este un disconfort, dar pe urmă vor avea de beneficiat”, a spus Pavel FIlip.

Amintim că programul „Drumuri bune pentru Moldova” a fost anunțat de către președintele Partidului Democrat din Moldova. În acest an urmează să fie reparate sau construite 1.200 de km de drum în fiecare sat din Moldova. În anul viitor, programul urmează să fie extins la nivelul centrelor raionale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente