Reghina Apostolova, candidata Partidului Șor la funcția de primar al capitalei, ar putea fi exclusă din cursa electorală.
Aceasta după ce astăzi Consiliul Electoral de Circumscripție Chișinău (CECC) a decis, în cadrul unei ședințe extraordinare, în urma unei sesizări depuse de Partidul Unității Naționale (PUN) să sesizeze instanța de judecată să se pronunţe pe marginea excluderii candidatului vizat, din cursa electorală.
Astfel, Partidul Unității Naționale a prezentat la CECC acte care ar arăta despre încălcări ale candidatei Partidului Șor- finanțarea din bani proveniți din Federația Rusă și susținerea acesteia de către persoane străine.
Potrivit PUN, compania mixtă moldo-rusă Air Klassika Grup ar fi transferat pe contul Air Klassika SRL 200.000 de lei, iar apoi banii au fost transferați, cu titlu de donație, pe contul electoral al Reghinei Apostolova.
O altă abatere, care i se impută candidatului Partidului Șor, este susținerea din partea unor cetățeni străini.
La rândul lor, reprezentanții Partidului Șor au respins acuzațiile și au declarat că este vorba despre un atac asupra formațiunii.
Alegerile locale în Chișinău vor avea loc pe 20 mai. În cursă sunt înregistrați 12 candidați.