/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Putin a fost detronat! Cine ocupă primul loc în topul Forbes al celor mai puternici oameni din lume

missing
09 mai 2018, ora 16:12

Xi Jinping, secretar general al Partidului Comunist Chinez, a ajuns în premieră pe prima poziţie, după ce la Congresul partidului unic din martie a fost modificată Constituţia astfel încât influenţa sa a fost sporită, iar limita de mandate eliminată. El se bucură de un cult al personalităţii nemaiîntâlnit din timpul lui Mao.

Xi Jinping l-a detronat pe preşedintele rus Vladimir Putin (poziţia a doua), care a deţinut locul întâi timp de patru ani consecutivi, un record. Putin se află la conducerea Rusiei, ca preşedinte şi, timp de un mandat, ca premier din mai 2000, iar în martie a fost reales pentru al patrulea mandat de şef al statului, cu aproape 77% din voturi. Este cel mai mare procent obţinut de un lider rus de la prăbuşirea Uniunii Sovietice.

La un an de la preluarea mandatului, preşedintele american Donald Trump a ajuns pe poziţia a treia. Forbes comentează că Trump a înregistrat puţine succese, în ciuda unui Congres controlat de formaţiunea sa, Partidul Republican, este investigat de mai multe agenţii de aplicare a legii şi se află în centrul unor scandaluri legate de viaţa sa personală sau de afaceri.

A patra cea mai puternică persoană din lume este şi cea mai puternică femeie: Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Pe poziţia a 5-a se află cel mai bogat om din lume, Jeff Bezos, fondator şi CEO al companiei Amazon, iar locul 6 este ocupat de Papa Francisc.

Sunt 17 nume noi în topul Forbes din acest an, printre care Mohammed Bin Salman Al Saud (8), prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Jerome H. Powell (11), şeful Rezervelor Federale din SUA, Darren Woods (34), directorul Exxon Mobil, Moon Jae-in (54), preşedintele Coreei de Sud, şi Robert Mueller (72), procuror special în cadrul Departamentului american de Justiţie.

Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un, care are control absolut asupra vieţilor celor 25 de milioane de persoane din ţara sa, se situează pe poziţia 36.

Patru factori sunt luaţi în considerare în realizarea acestui clasament: numărul de persoane asupra cărora aceste personalităţi îşi exercită puterea, resursele financiare pe care le controlează, dacă au influenţă în mai mult de o sferă de activitate şi cât de activ îşi exercită puterea pentru a schimba lumea.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram