12:07:32 24.04.2024
Stiri

Cărțile electronice, noul TREND la bibliotecă

Social 19.07.2015 14:00 Vizualizări1483 Autor: Victoria Bortă
Cărțile electronice, noul TREND la bibliotecă


Evoluție // „Biblioteca nu ar putea exista fără un asemenea serviciu”

În transportul public, dar și în parcuri observăm persoane care citesc cărți de pe dispozitivele electronice. Deși la început părea straniu pentru bătrâni sau obositor pentru tineri, acum e-Readerele (cărțile electronice – n.r.) sunt tot mai familiare. La Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, de exemplu, chiar este o listă de așteptare pentru doritorii de a împrumuta asemenea dispozitive.

Serviciul a fost deschis în luna noiembrie a anului trecut, dar până la momentul actual s-a dezvoltat și a căpătat mai mulți adepți.

Deși este perioada estivală, la bibliotecă nu am găsit niciunul dintre cele patru e-Readere, toate fiind împrumutate. Mai mult chiar, „cei care își doresc să citească de pe dispozitiv și nu avem unul disponibil trebuie să se înscrie în lista de așteptare, lăsându-și datele de contact”, precizează Maria Bivol, șefa Serviciului activități culturale și sociale.

Cărți în opt limbi

E-Readerele conțin circa 700 de titluri în opt limbi: română, engleză, germană, franceză, italiană, spaniolă, rusă și ucraineană. Pentru a împrumuta cărțile electronice, utilizatorul trebuie să își facă un permis la bibliotecă și să respecte condițiile, adică să împrumute dispozitivul pentru o perioadă de 15 zile.

„De regulă, vin foarte mulți tineri. Fiindcă sunt doar patru cărți electronice, este un flux mult mai mare de utilizatori”, spune Maria Bivol. Și adulții sunt tot mai interesați de acest serviciu. „Este un domn de aproximativ 40 de ani, care vine și împrumută cu regularitate acest dispozitiv”, remarcă șefa Serviciului activități culturale și sociale.

Binder și Coelho pe e-Readere

Majoritatea cărților stocate pe aceste dispozitive sunt din beletristică. „Este vorba de romanele care sunt în vogă, cum ar fi „Fluturi” de Irina Binder, toate lucrările lui Coelho etc.”, mai spune specialista. Există filiale, unde aceste cărți sunt într-un singur exemplar „și-atunci cartea electronică devine o alternativă, o salvare”, consideră Maria Bivol.

De asemenea, sunt stocate și cărțile care sunt introduse în programa universitară, și anume cele de literatură universală, precum „Marele Gatsby” de Francis Scott Fitzgerald, cărțile lui Jules Verne, „romane, care s-au citit cândva dintr-o răsuflare”, menționează șefa Serviciului activități culturale și sociale.

La început a fost un număr mai mic de cărți, însă, începând cu acest an, au fost stocate acolo și cărți din literatura română, lucrări de critică sau gramatică, cărți din domeniul istoriei ș.a.

Acces la internet

Utilizatorii care împrumută dispozitivul trebuie să îl restituie la timp. În contractul pe care îl semnează cititorul când își face permis este stipulat că, dacă nu restituie cartea în timpul stabilit de instituție, atunci deja nu mai este penalizat de bibliotecă. „Avem un contract cu cei de la Incaso, ei fac penalizările, însă utilizatorii noștri sunt foarte disciplinați”, subliniază specialista.

E-Readerul trebuie întors cu husa protectoare, cablul USB și să fie încărcat. În cazul în care cititorii descarcă anumite cărți pe dispozitiv, acestea rămân în proprietatea bibliotecii și pot fi șterse la discreția bibliotecarului.

De asemenea, e-Readerul poate fi conectat la internet. Astfel, „poate fi utilizat și ca dispozitiv de navigare pe internet, dar și ca o carte propriu-zisă”, mai menționează Maria Bivol, care consideră că „biblioteca nu ar putea exista fără un asemenea serviciu”.

Cărți din curriculă

„Este comod oriunde: și în parc, și în troleibuz. Citesc cărți mai mult din literatura universală, dar și de specialitate. Pot accesa mai multe tipuri de cărți pe acest dispozitiv”, spune utilizatoarea Natalia Croitoru, studentă la Universitatea Agrară de Stat din Moldova.

Un elev, care este pe lista de așteptare, menționează că pe moment nu are nevoie de e-Reader. „Deja la toamnă îl voi lua pentru a citi cărți din curricula școlară. Până atunci, cu siguranță va fi unul disponibil”, spune Igor Ivanes.

Aceasta este o perioadă de probă pentru a vedea cât de necesare sunt cărțile virtuale pentru cititori, iar ulterior instituția preconizează să mai achiziționeze și alte dispozitive de acest fel.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md