Principală  —  IMPORTANTE   —   (doc) Punct în dosarul „ruta…

(doc) Punct în dosarul „ruta morții”. Mecanicul și medicul – condamnați, administratorul firmei – achitat

La începutul lunii aprilie Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a pus punct în dosarul penal care elucida circumstanțele accidentului rutier de acum cinci ani din satul Morenii Noi, Ungheni, când 13 persoane au decedat, iar alte 37 au fost rănite şi au rămas cu sechele pe viaţă. Instanța supremă de justiție a declarat inadmisibile recursurile în anulare declarate de părți, astfel, unicele persoane recunoscute vinovate pentru tragedie, mecanicul și medicul, au epuizat toate căile naționale de atac, următoarea instanță la care se pot adresa fiind Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Prin aceeași decizie, a fost respins recursul în anulare declarat de procurori, care au semnalat că achitarea administratorului firmei care deține ruta ar încălca eventual drepturile părților vătămate și ale succesorilor părților vătămate.

Joi, la 9 august 2012, într-un autobuz cu o capacitate de 17 locuri au urcat 50 de oameni. Toţi se grăbeau la Ungheni. Călătoria lor, însă, a durat doar 15 minute. Vehiculul, în plină viteză, a ajuns într-un şanţ şi s-a izbit violent cu partea din faţă de un mal. Unii pasageri au fost aruncaţi prin parbriz, alţii au rămas blocaţi între fiare. Tragedia a luat viaţa a 13 persoane, alte 37 au fost rănite. În accident au decedat primarul de Morenii Noi şi soţia acestuia. Şi şoferul, care ulterior s-a dovedit că a urcat beat la volan şi a condus cu viteză excesivă, a murit. Sub acuzaţie au fost puse trei persoane. Recunoscuţi vinovaţi pentru producerea tragediei şi condamnaţi la închisoare au fost mecanicul-şef, Vasile Enachi, şi medicul Ion Rusu, ambii angajaţi la „Feodora” SRL, cea care deţinea ruta Morenii Noi-Ungheni, pe când administratorul SRL-ului, Valentin Percic, a fost achitat şi continuă să-şi dezvolte afacerea. Dosarul s-a aflat pe rolul instanțelor de judecată mai bine de cinci ani, iar medicul și mecanicul și-au ispășit până în prezent pedeapsa care le-a fost aplicată. După ce, la început de august 2017, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) şi-a spus verdictul, la etapa recursurilor ordinare, au fost reluate şedinţele de judecată în litigiul privind achitarea prejudiciilor materiale pentru părţile vătămate şi succesorii persoanelor decedate.

Mecanicul Vasile Enachi a primit o pedeapsă cu 2,6 ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, dar a stat închis după gratii, în Bălţi, timp de 2 ani, deoarece magistratul Mihail Moraru de la Judecătoria Ungheni a dispus plasarea acestuia în arest până la pronunţarea sentinţei executorii. Mecanicul a fost plasat în detenție, chiar dacă în dimineața accidentului, înainte ca autobuzul să fi fost admis la rută, a indicat șoferului despre o problemă tehnică existentă și a întocmit un act care recomanda șoferului să mergă la stația tehnică. Șoferul, care s-a dovedit ulterior că era în stare de ebrietate, s-a deplasat însă la Morenii Noi, pentru o cursă ilegală. La doi ani de închisoare a fost condamnat și medicul firmei SRL „Feodora”. Acesta ar fi semnat cu o zi mai devreme actul care-i permitea șoferului să urce la volan în dimineața accidentului.

Valentin Percic, adminsitratorul „Feodora” SRL, care ar fi într-o relaţie de cumetrism cu judecătorul Mihail Moraru de la Judecătoria Ungheni, a fost achitat de către acesta. Sentința a fost ulterior menținută de instanțele ierarhic superioare.

Recursuri în anulare față de sentință au declarat  mecanicul angajat la firma care administra ruta Morenii Noi-Ungheni și adjunctul procurorului general, Mircea Roșioru, care a invocat că prin achitarea administratorului SRL „Feodora”, Valentin Percic, sunt încălcate drepturile părților vătămate și ale succesorilor părților vătămate. Ambele solicitări au fost însă respinse de magistrații CSJ Petru Ursache, Vladimir Timofti, Nadejda Toma, Constantin Alerguş  și Anatolie Ţurcan. 

„Astfel, Colegiul penal atestă că din texturile recursurilor în anulare declarate se evidențiază faptul că prin motivele invocate de către recurenţi, descrise şi la pct. 7.1, 7.2. a prezentei decizii, aceştia dau o apreciere proprie a soluţiei instanţei de recurs ordinar şi critică decizia acesteia, invocând, procurorul – o eventuală încălcare a drepturilor părţilor vătămate şi succesorilor părţior vătămate prin prisma art. 2 CEDO, art. 4 alin. (2) Protocolul nr. 7 adiţional la CEDO în partea achitării lui Percic Valentin de sub învinuirea imputată, iar condamnatul Enachi Vasile – încălcarea art. 6 §1, §3 lit. d) CEDO, şi anume încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin motivarea insuficientă a hotărârilor şi nepronunţarea asupra motivelor invocate în recursul ordinar, precum şi încălcarea dreptului de a audia martorii.

În acest context, Colegiul penal constată că criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi acceptate, or după cum rezultă din materialele cauzei şi conţinutul hotărârilor atacate, nu se identifică careva încălcări sau erori de drept ce ar constitui un viciu fundamental prin care ar fi fost încălcate drepturile părţilor implicate în proces şi ar fi afectat legalitatea hotărârilor judecătoreşti irevocabile adoptate pe caz, or atât instanţa de apel, cât şi instanţa de recurs ordinar în deciziile lor, corect au motivat şi s-au expus asupra chestiunilor esenţiale supuse atenţiei lor, atât cele invocate de partea acuzării în partea achitării lui Percic Valentin de sub învinuirea de comitere a infracţiunii prevăzute de art. 265 Cod penal, cât şi cele specificate de partea apărării în partea condamnării lui Enachi Vasile în baza art. 265 Cod penal, iar instanţa de recurs în anulare analizând criticile recurenţilor, nu 34 identifică prin prisma acestora, prezenţa unui viciu fundamental în speţa deferită judecăţii”, motivează judecătorii.

Sentința integrală o puteți citi mai jos:


Citiți și

(video) Cinci ani de la „ruta morţii”