Mai bine să renunțăm la miliard!
Trustia, elegii politikoase
Procuror european, procuror european.... Chiar avem noi mare nevoie de un procuror european protestant sau, încă mai rău, catolic papistaș, sau, Doamne ferește, homosexual sau feminist-lesbian? Ideea în sine că procurorul nu trebuie să fie dependent de nimeni este absurdă, bizară, străină de tradițiile seculare ale poporului nostru mult pătimit și răbdător. Este o idee născută de o minte mecanică, sterilă, fără icoană și candelă în cutia craniană. Întorcând miliardul, noi riscăm să pierdem valorile noastre tradiționale, pravoslavnico-mioritice, iar acestea nu le cumperi nici cu zece, nici cu douăzeci de miliarde. Mai bine să renunțăm la miliard!
Acum stau și mă gândesc că se poate găsi ac de cojoc și pentru un procuror independent european. Căci punctul vulnerabil al unui asemenea cerber este tocmai punctul său forte: respectarea strictă a legilor, indiferent de pantoful sau papucul care calcă pe ele. Ca să fie neutralizat, e suficient să rescrii legile în așa fel ca el să nu poată aresta pe orișicine. Și dacă până acum ne lăudam cu legi bune și ignorarea, nerespectarea acestora, odată cu venirea unui procuror european va fi invers: vom avea legi stupide, în schimb respectate exemplar.
Al vostru temestoclet, epicard, remunerator, Ion Buraga
VIDEO // „Libertate, PACE, prosperitate – EUROPA ești tu!”: Delegația UE a pregătit un amplu PROGRAM pentru marcarea Zilei Europei 2024. La Chișinău urmează să ajungă și comisarul european Johannes Hahn
AUDIERI // Fenomenul de „FEMICID” ar putea fi reglementat juridic în R. Moldova, după uciderea tinerei de la Orhei: „Ana-Maria a murit doar pentru că era femeie”. 45 de femei din R. Moldova și-au pierdut viața în ultimii doi ani din cauza violenței
VIDEO // Minut de reculegere în Parlament, în memoria victimelor foametei organizate de regimul sovietic în Basarabia: Deputații comuniști Constantin Starîș, Oleg Reidman, Inga Sibova și Diana Caraman au sfidat acțiunea de comemorare