Ion Druţă, desemnat în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie

Magistratul Ion Druță a fost desemnat astăzi președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ, în urma unei unei decizii luate de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii. El a fost singurul candidat înscris în concurs pentru  această funcție.

Candidatura lui  Ion Druță urmează să fie propusă spre aprobare Parlamentului.

Ion Druță a deținut în anii 2006 – 2013 funcția de președinte al Judecătoriei Botanica. În 2011 a fost ales președinte al Asociației judecătorilor din Republica Moldova. Din 2013  a fost desemnat judecător la Curtea Supremă de Justiţie.

Potrivit Anticoruptie.md, Ion Druță se număra printre judecătorii care urmau să fie cercetați penal pentru pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei decizii contrare legii în dosarul companiei letone Aroma Floris, dar membrii CSM nu au dat curs demersului procurorului general de atunci Corneliu Gurin.

De asemenea, Ion Druță este unul dintre magistrații care, în aprilie 2015, au obligat Ministerul Finanțelor să achite companiei de construcţii Basconslux SRL costul lucrărilor de demolare a Stadionului Republican din centrul Capitalei, efectuate în 2007.

Decizia a fost luată chiar dacă, potrivit reprezentanţilor statului, firma a fost aleasă în lipsa unei licitaţii publice, iar termenul de prescripţie pentru chemare în judecată a expirat, fapt confirmat şi de decizia Curţii de Apel Chișinău.

Foto: ZdG.md

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.