Grădinița din satul Gangura, r-nul Ialoveni, renovată din grantul oferit de Guvernul României

Unica grădiniță de copii din satul Gangura, raionul Ialoveni, a fost inaugurată marţi, 24 aprilie, după ce a fost renovată cu fonduri oferite de Guvernul României pentru reabilitarea instituţiilor preşcolare din Republica Moldova.

Grădinița a beneficiat de lucrări în valoare de 1 852 574 lei. Din aceste fonduri au fost efectuate lucrări de reparație a cazangeriei instituției și instalat un cazan nou, a fost schimbat acoperișul grădiniței, instalate uși noi, au fost efectuate lucrări pe interior (finisarea pereților, tavanelor, reparația și schimbarea pardoselilor), au fost reparate sistemele de apă și canalizare interioară, sistemul electric și cel de ventilare. Totodată, au fost efectuate lucrări de reparații pe exterior (fațada, soclu, copertine parasolare)

„Este unul dintre proiectele de succes ale României în Republica Moldova. Prin intermediul FISM, a autorităților centrale și locale din Moldova au fost deja reparate peste 845 de grădinițe din toate raioanele țării. Prin astfel de proiecte dorim să transmitem un semnal extrem de important Republicii Moldova, susținând parcursul european al acesteia. Cu siguranță, acest proiect va continua”, a declarat Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova.

Secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Andrei Chistol, a mulțumit Guvernului României pentru aportul substanțial adus la renovarea și dotarea grădinițelor din Republica Moldova, care contribuie la dezvoltarea comunităților rurale.

„Este o deosebită plăcere să vezi bucuria copiilor, recunoștința părinților și roadele unei colaborări fructuoase. Vreau să mulțumesc partenerului nostru nr. 1 de dezvoltare – România, care prin acest Program de asistență tehnică și financiară pentru instituțiile preșcolare, de rând cu renovarea Muzeului de Artă din Chișinău, a Sălii cu Orgă sau dotarea școlilor cu mijloace de transport, ne oferă nu doar un suport extrem de valoros, dar și certitudinea și încrederea într-un viitor prosper aici, la noi acasă”, a subliniat oficialul.

Grădiniţa „Romanița” din satul Gangura şi-a început activitatea în anul 1986 şi de atunci nu a fost reparată capital niciodată. În anul 2013, autoritățile locale au accesat fondurile oferite de Guvernul României. Astfel, a fost posibilă repararea și dotarea a trei din cele șapte blocuri ale instituției.

„ Grădinița de copii a mai fost dotată cu mobilier pentru grupe, echipament pentru terenul de joacă. FISM mai are în șantier circa 22 de grădinițe, dar își pregătește deja forțele pentru următoarea tranșă, care ar putea, eventual, să vină din partea Guvernului României.”, a declarat directorul executiv FISM, Mircea Eșanu.

Pentru renovarea și dotarea grădinițelor din Republica Moldova, Guvernul României a alocat 26 de milioane de euro prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”. De aceste fonduri au beneficiat 933 de grădiniţe din Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.