Victima unui teribil accident la volanul monopostului său Marussia, pe circuitul de la Suzuka, în ziua de 5 octombrie 2014, Jules Bianchi s-a aflat de atunci în comă. El era pilot titular la Marussia începând din 2013 şi a disputat în total 34 de Mari Premii în cursul carierei sale, obţinând 2 puncte în Campionatul Mondial de Formula 1.

Familia sa a anunţat, într-un comunicat, "decesul lui Jules, survenit ieri seară, la Centrul medical universitar din Nisa, unde a fost admis ca urmare a accidentului său de pe circuitul de la Suzuka, în timpul Marelui Premiu al Japoniei, din 5 octombrie 2014".

"Jules s-a luptat până în capăt, aşa cum a făcut mereu, însă ieri lupta a luat sfârşit", a precizat familia sportivului, adăugând că va "rămâne cu o durere imensă şi indescriptibilă".

În mai 2014, Jules Bianchi a marcat, pe circuitul de la Monaco, primele sale două puncte în Formula 1, graţie unui loc 9 obţinut la mare luptă, după ce a plecat de pe ultimele locuri ale grilei de stat şi în ciuda unei penalizări de cinci secunde, pe un circuit unde depăşirile se pot efectua foarte greu.

Graţie acelor două puncte obţinute de francez şi a veniturilor comerciale care acestea le-au adus, echipa Marussia a fost salvată în această iarnă de la faliment.