/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

Zeci de eurodeputaţi cer statelor UE boicotarea diplomatică a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia

20 aprilie 2018, ora 15:22

„Către toate guvernele din Uniunea Europeană, în calitate de membri ai Parlamentului European: vă cerem dumneavoastră, reprezentanţilor cetăţenilor UE, să faceţi la fel ca guvernele Islandei şi Regatului Unit”, scrie eurodeputaţii semnatari.

În luna martie, premierul britanic Theresa May a anunţat că niciun ministru sau membru al familiei regale britanice nu se va deplasa la Cupa Mondială de fotbal din Rusia, măsură de protest după otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, în oraşul Salisbury din sud-vestul Angliei.

Câteva zile mai târziu, Islanda a anunţat un boicot diplomatic, în sprijinul Londrei.

„Atacul de la Salisbury nu este decât ultimul exemplu al manierei în care Vladimir Putin îşi bate joc de valorile noastre europene”, subliniază eurodeputaţii în scrisoarea iniţiată de ecologista germană Rebecca Harms.

„Bombardarea la întâmplare a şcolilor, spitalelor şi zonelor rezidenţiale în Siria, invazia militară brutală în Ucraina, atacuri sistematice ale piraţilor informatici, campanii de dezinformare, amestec în alegeri, tentativă de slăbire şi divizare a UE: toate acestea nu corespund unei gazde bune pentru o Cupă Mondială”, adaugă textul scrisorii.

Majoritatea celor 60 de semnatari ai scrisorii fac parte din grupurile Verzilor şi PPE (Partidul Popular European), printre care numeroşi eurodeputaţi polonezi.

Cele 64 de meciuri din cadrul Cupei Mondiale de fotbal vor fi găzduite, în perioada 14 iunie – 15 iulie, de 12 stadioane din Rusia.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram