Trimite e-mail | Printeaza
Economie
17.04.2018

Agenții economici pot depune cereri pentru subvenționarea creării locurilor de muncă până la 31 iulie

Agenții economici pot depune cereri pentru subvenționarea creării locurilor de muncă până la 31 iulie

Ministerul Economiei și Infrastructurii informează agenții economici că pot depune cereri de rezervare a subvenției unice în mărime de 40 de mii de lei, pentru fiecare loc de muncă creat, până la data de 31 iulie. Cererile pot fi depuse în scris sau prin intermediul portalului E-cerere, în adresa Ministerului Finanțelor.

Pentru a solicita subvenția unică agenții economici (investitori) trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe criterii, printre care creșterea efectivului de salariați de cel puțin 100 de persoane, salariul mediu lunar la întreprindere pentru persoanele angajate nu este mai mic decât 75% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie, menținerea posturilor de muncă create pentru cel puțin 3 ani, lipsa restanțelor la achitarea impozitelor şi taxelor față de bugetul public național.

Cererile depuse vor fi înregistrate în Registrul acordării subvențiilor pentru crearea locurilor de muncă, iar solicitantul va fi informat despre recepționarea acesteia în decurs de două zile lucrătoare. Ulterior, acestea vor fi examinate și aprobate, în conformitate cu criteriile de eligibilitate. Cererile depuse după data-limită vor fi examinate la rectificarea bugetului sau în următorul ciclu bugetar.

Implementarea mecanismului privind subvenționarea creării locurilor de muncă va contribui la stimularea investițiilor şi creșterea economică, sporirea nivelului ocupării forței de muncă, creșterea plaților la buget consolidat, stimularea angajatorilor pentru încadrarea forței de munca disponibile și crearea de noi locuri de munca,    diminuarea achitării salariilor în plic, și respectiv, diminuarea evaziunii fiscale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus