O reuniune de urgenţă a Consiliul de Securitate al ONU a fost programată sâmbătă la cererea Rusiei, după loviturile aeriene întreprinse de SUA, Franţa şi Marea Britanie împotriva regimului din Siria.
Proiectul de rezoluţie a fost făcut să circule de Rusia cu puţin timp înaintea reuniunii. Nu este însă clar când ar putea fi supus la vot.
Potrivit unor diplomaţi citaţi de Reuters, este improbabil că proiectul de rezoluţie va primi numărul minim necesar de nouă voturi pentru a forţa un veto din partea SUA, Franţei sau Marii Britanii.
Pentru a fi adoptat, un proiect de rezoluţie are nevoie de nou voturi pentru şi niciun veto din partea celor cinci membri permanenţi ai Consiliul de Securitate – SUA, Rusia, China, Franţa şi Marea Britanie.