22:02:41 25.04.2024
Stiri

SFIDARE // Rogozin declară din nou că Rusia NU-și va retrage trupele militare din Transnistria

Politică 14.04.2018 12:10 Vizualizări2152 Autor: Ziarul National
SFIDARE // Rogozin declară din nou că Rusia NU-și va retrage trupele militare din Transnistria


Moscova nu va admite lichidarea așa-zisei misiuni de menținere a păcii din Transnistria, declară vicepremierul rus Dmitri Rogozin. Mai mult decât atât, el lasă să se înțeleagă că opinia oficialităților de la Chișinău cu privire la prezența militară rusă pe teritoriul Republicii Moldova interesează nu are nicio importanță pentru Kremlin.

„Noi nu vom admite degradarea statutului Transnistriei, unde locuiesc conaționalii noștri, și nu vom accepta desființarea misiunii noastre de pacificare”, a scris Rogozin într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, postat în replică la solicitarea premierului Pavel Filip cu privire la asigurarea unui „coridor verde” prin Ucraina necesar pentru retragerea trupelor ruse.

Vicepremierul rus a lăsat clar să se înțeleagă că părerea Chișinăului nu interesează Moscova, transmite „Radio Chișinău”.

„Nu ne facem niciun fel de iluzii cu privire la situația reală din Republica Moldova, Guvernul căreia este controlat de manipulatorul și mafiotul Vlad Plahotniuc”, scrie Dmitri Rogozin.

Potrivit oficialului rus, Moscova caută și găsește soluții pentru „toate provocările Chișinăului și Occidentului pentru a agrava blocada acestei republici nerecunoscute (Transnistria – n.red.)”.

Amintim că, aflat la Kiev pe parcursul acestei săptămâni, premierul moldovean Pavel Filip, a declarat în cadrul întâlnirii cu președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, că Republica Moldova vrea să ajungă la un acord cu Ucraina pentru a fi creat un „coridor verde” pentru retragerea armatei ruse din Transnistria.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md