Ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) au reţinut în această săptămână un cetăţean al Uzbekistanului, care a evadat la începutul lunii iulie din Centrul de plasament temporar al străinilor din cadrul Biroului Migraţie şi Azil.
Individul este suspectat de infracţiuni conexe terorismului şi afilieri grupărilor radicale internaţionale, în special pentru aderenţă la „Mişcarea Islamică din Turkestanul de Est” (ETIM). Acesta intenţiona să părăsească teritoriul ţării prin intermediul complicilor din străinătate.
În cadrul măsurilor speciale de investigaţii au fost identificaţi mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova şi din străinătate (Federaţia Rusă, Ucraina, Uzbekistan etc.), care au acordat suport la evadare. Printre suspecţi este şi un colaborator al MAI.
Totodată, ofiţerii SIS au mai reţinut astăzi un alt suspect de apartenenţă la reţeaua teroristă transnaţională, cetăţean al Osetiei de Nord. Asupra acestuia au fost depistate diverse lucruri suspecte.
Celălalt evadat, cetăţeanul Federaţiei Ruse, s-a aflat în vizorul SIS, pentru suspiciuni de realizare a activităţilor teroriste şi infracţiunilor conexe terorismului, aspect pentru care pe 9 iunie a fost reţinut şi plasat în Centrul de plasament al străinilor. Respectivul se află în căutare în Federaţia Rusă.
Pentru a identifica şi reţine străinii evadaţi, în cadrul operaţiunii speciale au fost efectuate 15 percheziţii ale domiciliilor şi autoturismelor persoanelor implicate în caz, în rezultatul cărora au fost reţinuţi alţi şase cetăţeni ai Republicii Moldova, care au acordat sprijin evadaţilor.
În cadrul percheziţiilor au fost depistate echipamente militare speciale, inclusiv trei pistoale cu muniţii – păstrate ilicit, materiale de instruire în domeniul militar, cartele telefonice, telefoane mobile pentru legătură cu entităţi străine din zona Siriei, Afganistanului şi Irakului.