Alianța mai așteaptă; Încă nu s-a definitivat acordul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deși ieri liderii PLDM, PD și PL se arătau optimiști în privința definitivării acordului privind constituirea unei alianțe de guvernare, astăzi cei trei au spus că mai există unele aspecte care trebuiesc puse la punct.

După aproape 4 ore de negocieri, Vladimir Filat, Mihai Ghimpu și Marian Lupu au ieșit împreună în fața presei, fiind foarte scurți în declarații.

„Negocierile continuă. Dar suntem pe calea cea mai bună. Suntem foarte și foarte aproape de a pune punctul final. Până la sfârșitul lunii vom avea Guvern”, a declarat Vladimir Filat.

Președintele PD, Marian Lupu, a spus că obiectivul este ca „până la sfârșitul lunii iulie Moldova să aibă un Guvern funcțional”.

Cel mai scurt în declarații a fost Mihai Ghimpu, care s-a limitat la a spune, la acest subiect, că „cel mai important este să avem alianță, cu o zi mai devreme sau mai târziu, asta mai puțin contează”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...