/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Directorul liceului „Orizont”, scos de sub urmărire penală. Procurorii continuă însă urmărirea penală „pe caz”

missing
10 aprilie 2018, ora 19:17

Procuratura Pentru Cauze Speciale refuză să ofere mai multe detalii despre dosarul în care a fost audiat directorul liceului Orizont. Instituția a emis doar un comunicat pe care l-a publicat pe Facebook în care scrie că TurgayȘen Mustafa a fost invitat, astăzi, împreună cu avocatul său la sediul PCCOCS. Acolo el a fost informat că în cadrul acțiunilor de urmărire penala, deocamdată nu au fost depistate ilegalități în activitatea acestuia.

Totuși PCCOCS precizează că urmărirea penală „pe caz” continuă. Directorul Liceului „Orizont” a fost reținut pe Aeroportul Internațional Chișinău pe 31 martie, în timp ce urma să zboare la București pentru a participa la o conferință. La Aeroport i s-a spus că pe numele său a fost inițiat un dosar penal și nu poate părăsi Moldova. Ulterior, Procuratura a informat că acesta a fost audiat și eliberat. Într-un interviu acordat „Ziarului de Gardă”, directorul liceului presupunea că dosarul „ar fi fost deschis la indicația conducătorilor din Moldova, în interesul conducerii autoritare a Turciei, ca răspuns la finanțarea reparației în sumă de peste 10 milioane de euro a clădirii Președinției de la Chișinău”. Publicația a mai scris că ar fi vorba de un dosar deschis în anul 2017 pe motive de finanțare a terorismului.

Procurorul a refuzat să ofere informații în legătură cu acest caz. Anterior însă, aflat într-o vizită în Moldova, în primăvara anului trecut, premierul turc a cerut autorităților de la noi să închidă rețeaua de licee „Orizont”, deoarece ar face parte dintr-o rețea teroristă, care ar fi pus la cale lovitura de stat din Turcia, din vara anului 2016.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram