(foto, video) O poveste în pași de dans. Cum a reușit o tânără din Moldova să devină vicecampioană la tango argentinian în SUA

natalia9
Foto: Arhiva personală

Dacă reușești să te afirmi în New York, atunci o poți face oriunde, vorba cântecului. Natalia Sidorenco spune însă că nu a avut visul american niciodată. Ea a visat dintotdeauna să danseze și să exploreze la maxim ceea ce dansul îi poate oferi. Cu toate acestea, acum un an, a plecat către „tărâmul tuturor posibilităților” alături de soțul ei, iar la câteva luni distanță a reușit să devină instructoare de dans la un studio din New York specializat în dansuri sportive. De atunci și până acum, provocările au fost multe, iar cea mai recentă dintre ele a fost participarea la Campionatul oficial de tango argentinian din SUA. Natalia Sidorenco și partenerul său de dans, Jevgeni Davidov, s-au clasat pe locul II, devenind astfel vicecampioni ai competiției.

Primii pași de dans îi făcea acasă la Ștefan-Vodă, pe când avea doar șase ani. După ce, împreună cu familia sa, s-a mutat la Chișinău, Natalia a căutat timp îndelungat un grup de dansatori unde să se simtă bine și alături de care să poată crește. S-a alăturat celor de la „Alternativa” la 14 ani, după ce o prietenă i-a spus într-o zi „hai la dansuri”. Natalia nu doar că a mers atunci, dar a rămas alături de ei timp de 12 ani. La 17 ani devenea deja instructoare de dans modern la același studio.

Echipa, divizată în diverse grupuri de vârstă, care întrunea până la 500 de membri, a participat în toți acești ani la numeroase competiții naționale și internaționale (Spania, Croația, Ungaria, Marea Britanie), unde au ocupat locuri de frunte.

natalia8 natalia17

„Nu am avut niciodată visul american…”

„Eu aveam multe planuri legate de Moldova și în general de Europa, credeam și încă mai cred în ideea că și acasă pot să fac multe în acest domeniu. Sunt foarte multe posibilități, sunt mulți tineri talentați. Europa este o platformă imensă pentru dezvoltare.” Deși nu a avut niciodată visul american, a ales să-și urmeze soțul, care tot îi spunea că „aici, toate visurile devin realitate.”

Natalia este la New York de un an, iar acum începe să înțeleagă ceea ce soțul ei îi spunea ceva timp în urmă despre „tărâmul tuturor oportunităților”. „New York-ul mă iubește pe mine, iar eu iubesc New York-ul”, ne-a spus tânăra. Deși în Moldova făcea dans modern, în SUA a făcut cunoștință și cu dansul sportiv.

natalia12 natalia14

În primele luni a urmat cursuri la școala de dans Broadway Dance Center, unde a studiat diverse ramuri ale dansului modern. La scurt timp a decis să-și caute o echipă alături de care să-și facă cale în lumea dansului din SUA. I-a găsit pe cei de la Hudson Dance Studio, iar ei au găsit-o pe ea, asta după ce și-a trimis CV-ul la sute de studiouri de dans din apropiere.

Hudson Dance Studio se specializează pe dansuri sportive. „Le-am explicat că dansasem până atunci doar dans modern, dar ei au crezut în mine, cu toate că foarte mulți dansatori profesioniști aleg să se realizeze în New York, competiția fiind foarte mare.” După două luni de training intensiv în care Natalia a deprins stilurile de dans predate la acest studio și a învățat filozofia clubului, tânăra a devenit instructoare, inclusiv de dans sportiv. „A fost foarte provocator, atât din cauza stilurilor noi, dar și din cauza limbii. La fiecare lecție ieșeam din zona mea de comfort. Era o provocare continuă.”

natalia13

Natalia predă tehnici, dar face și coregrafii pentru grupuri de diferite vârste. În paralel, se antrenează pentru competițiile la care participă individual.

„Lucrul de antrenor de dans nu constă doar în ora respectivă de predare. Există încă și mai multă muncă înainte și după, întrucât toate dansurile sunt gândite mai întâi. În ultima perioadă, ziua mea se începea la ora 11. La 9 mă porneam de acasă pentru că am nevoie de două ore să ajung acolo, apoi începeam antrenamentul pentru competiție, după care, până la 10 seara avem tot felul de lecții.”

Cum a devenit vicecampioană la tango argentinian în SUA

În perioada 29 martie – 1 aprilie, în SUA s-a desfășurat Campionatul oficial de tango argentinian. Deși partenerul de dans al Nataliei trebuia inițial să participe cu altcineva, întâmplarea sau poate soarta a făcut ca până la urmă Natalia să meargă alături de el la competiție. „Când partenerul meu de dans m-a rugat să particip cu el, știam exact trei pași din tango argentinian”, spune Natalia râzând. Tânăra a acceptat fără ezitare însă, iar timp de două luni jumătate s-au pregătit intensiv.

„Da, la competiție au fost participanți mult mai experimentați decât mine, însă în tango argentinian este vorba mai mult despre conexiunea dintre parteneri și încrederea pe care i-o acorzi partenerului tău, și mai puțin despre tehnici. Oricum, partenerul meu dansează tango argentinian de 15 ani, iar dansuri sportive – dintotdeauna. Faptul că nu am fost atât de experimentată a fost un avantaj, aș îndrăzni să spun. Eu am fost umbra lui și am avut încredere în deciziile sale de moment, iar în așa mod am devenit un tot întreg pe scena competiției”, povestește Natalia.

natalia3

natalia6

Competiția a durat patru zile și s-a bazat pe improvizație, astfel concurenții nu au pregătit coregrafii din timp, dar au improvizat pe muzică la prima audiție. A fost primul concurs al Nataliei în SUA și primul din cariera ei la care participă în cuplu. Natalia și partenerul ei au luat locul II la categoria „Tango de Pista”, devenind astfel vicecampioni pe țară.

natalia5

„New York… ne înțelegem atât de bine”

Natalia s-a obișnuit cu ritmul activ al oraș, mai mult, îi place. „Nu cred că aș mai putea să lucrez în Moldova acum. Mă simt atât de bine în acest mediu cu oameni deschiși la minte care nu se tem să comunice între ei. Diferența este vizibilă și la competiții. Aici, ele sunt văzute ca schimburi de experiență, când în Moldova mereu exista o doză de invidie între participanți. Mă înțeleg atât de bine cu orașul. Eu atât de multă iubire îi dau lui, că el nu poate să-mi ofere altceva în loc decât iubire”, spune Natalia.

natalia10 natalia11

Despre situația dansului profesionist în Moldova, Natalia spune că sunt prea puține cluburi de dans, dar înțelege că acest lucru este cauzat de resurse insuficiente, de informare cât și financiare. „Oamenii noștri nu sunt gata să investească foarte mult în activitățile recreaționale, din păcate.”

Argentina va găzdui în august campionatul mondial de tango argentinian, la care vor participa sute de perechi din întreaga lume. Deși nu au decis încă, Natalia este deschisă către ideea de a participa.

P.S.

Natalia a ținut să-i mulțumească partenerului său de dans pentru că a crezut în forțele ei și i-a oferit oportunitatea de a participa la competiția de tango, oferindu-i timpul său liber pentru antrenamentele intensive. De asemenea, Natalia ține să-i mulțumească și conducătoarei sale din Moldova, Victoria Basiul, pentru că datorită acesteia „sunt dansatoarea și persoana care sunt acum. Ea este inspirația și modelul meu.”

30122322_2154972221400657_455685080_o

 

Photo Credit: Arhiva personală

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente