„Delegaţia Uniunii Europene atrage atenţia asupra faptului că informaţia din această ştire este falsă. Uniunea Europeană nu a finanţat sau contribuit financiar la niciun proiect prin care s-au construit locuinţe sociale în Hânceşti. Remarcăm, totodată, că în conţinutul ştirii se vorbeşte de bani alocaţi de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi nu de finanţare din partea Uniunii Europene, confuzia între Consiliul Europei şi Uniunea Europeană fiind regretabilă”, se spune în declaraţie.

Totodată, Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău respinge „tonul tendenţios şi denigrator din titlul ştirii care, în mod fals, creează impresia că sprijinul acordat de UE, acţiunea UE în Republica Moldova nu este eficientă şi de acesta nu ajung să beneficieze cetăţenii Republicii Moldova”.

„Uniunea Europeană sprijină Republica Moldova cu asistenţă şi expertiză tehnică, finanţează proiecte în domenii importante pentru calitatea cetăţenilor din această ţară, precum energie, agricultură, dezvoltare rurală, apă şi mediu, reforma instituţiilor publice şi combaterea corupţiei, având unicul obiectiv acela de a contribui la îmbunătăţirea vieţii oamenilor din Republica Moldova. Dintre toate statele Parteneriatului Estic, Republica Moldova este cel mai mare beneficiar de asistenţă europeană pe cap de locuitor”, se mai spune în declaraţie.

Totodată, Uniunea Europeană sprijină şi promovează respectarea drepturilor omului şi valorilor fundamentale în Republica Moldova, acestea fiind la baza acţiunii sale în această ţară şi a cooperării cu autorităţile moldovene. Una dintre aceste valori prioritare este o mass media independentă, pluralistă, de calitate înaltă care să servească interesul cetăţeanului şi să îi asigure o corectă informare.

„Dezinformarea internă este la fel de dăunătoare interesului public ca şi cea externă. Vom continua să sprijinim proiecte care să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor din Republica Moldova şi vom continua să acordăm suport pentru o mass media independentă şi profesionistă”, atrage atenţia Delegaţia UE din ţara noastră.

Între timp, informaţia de pe site-ul publika.md a fost modificată, iar jurnaliştii de acolo recunosc că au dus în eroare oamenii. „Versiunea iniţială a acestei ştiri a avut un titlu care făcea trimitere la Uniunea Europeană. Acest titlul nu a reflectat conţinutul ştirii şi a apărut dintr-o regretabilă eroare. Ne cerem scuze”, se spune la începutul ştirii.