Nume
Parola
Vizualizări: 2417
În Regiunea Nord au fost constituite Comitetele directoare locale ale două proiecte de eficiență energetică a clădirilor publice
Bălți, 3 Aprilie 2018 — Comitetele directoare locale (CDL) ale două proiecte de eficiență energetică a clădirilor publice (EECP) au fost constituite marți, 3 aprilie, în incinta ADR Nord. Este vorba despre proiectele „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți" și „Sporirea eficienței energetice a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni”. Ședințele de constituire a celor două CDL-uri au fost organizate în colaborare cu proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

În cadrul ședințelor au fost prezentate obligațiunile managerilor locali de proiect și rapoartele de monitorizare a celor două proiecte de EECP din Bălți și Flămânzeni, Sângerei. Totodată, membrii celor două Comitete au examinat și aprobat prin vot unanim Regulamentul de activitate al CDL-urilor. Conform prevederilor Regulamentului, directoarea Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Angela Murzac, a fost aleasă președintă a CDL pentru proiectul de la Bălți; vicepreședinte al CDL a fost numit Mihail Vlasenco, șef-adjunct al Direcției Învățământ, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Bălți, iar managerul de proiect Larisa Buza a fost numită secretară a CDL. În cazul proiectului de la Flămânzeni, directoarea Gimnaziului „Iurie Boghiu” din Flămânzeni, Lilia Cumpătă, a fost aleasă președintă a CDL; vicepreședinte al CDL a fost numit Ștefan Herța, primarul comunei Coșcodeni, iar managerul de proiect Vitalie Gârbu a fost numit secretar al CDL.

CDL-urile vor servi în calitate de platformă pentru a asigura o mai bună cooperare între principalele părţi interesate în implementarea proiectelor, în particular, și a politicii de dezvoltare regională, în general. În context, Dietrich Hahn, consultant internaţional superior MSPL/GIZ, a menționat că, prin intermediul CDL-urilor, „încercăm să oferim autorităților locale implicate în implementarea proiectelor mai multă responsabilitate”.

În rezultatul implementării celor două proiecte de EECP, la Bălți va fi eficientizat energetic Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”. Astfel, ca urmare a 11 măsuri investiționale, consumul anual normat de energie în instituția de învățământ de la Bălți se va reduce cu 547 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu 125 tone. În satul Flămânzeni, raionul Sângerei, va fi eficientizată energetic Gimnaziul „Iurie Boghiu”. Grație celor 14 măsuri investiționale, consumul anual normat de energie în Gimnaziul „Iurie Boghiu” se va reduce cu 552 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu 118 tone.

Valoarea estimativă a proiectului de eficientizare energetică a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Bălți se cifrează la 1,236 milioane de euro, iar a Gimnaziului „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni – 1,264 de milioane de euro. Banii urmează să fie oferiți de Uniunea Europeană prin intermediul MSPL.

Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

www.adrnord.md