În Moldova s-a ieftinit motorina!

Șapte companii petroliere au notificat Agenția pentru Reglementare în Energetică (ANRE) că în perioada 15-18 iulie vor reduce prețurile la motorină cu aproximativ 30 de bani per litru. Astfel, prețul motorinei se va reduce de la 16,47 lei per litru până la 16,17 lei per litru.

Reducerea preţurilor a motorinei a fost posibilă datorită tendinţei de diminuare a prețurilor de achiziţie a acestui carburant, tendinţă care se prefigurează începând cu luna iunie 2015.

Dacă în perioada ianuarie – mai 2015 prețul mediu al unei tone importate de motorină a crescut, în dolari SUA, cu 18,3% (de la 545$ până la 645$), iar în lei moldoveneşti – cu 27,4% (de la 9105 lei până la 11596 lei), atunci în prima jumătate a lunii iulie acest preţ a scăzut, faţă de nivelul mediu înregistrat în luna mai, în dolari SUA, cu 5,7% (de la 645$ până la 608$) şi în lei moldoveneşti – cu 0,4% (de la 11596 lei până la 11545 lei.

Potrivit datelor ANRE, aceasta este a şasea modificare a prețurilor de comercializare a motorinei înregistrată anul curent.

Pe parcursul lunii ianuarie prețurile la motorină s-au diminuat, faţă de luna anterioară, de trei ori succesiv în mediu cu 4,8%. În luna februarie prețurile la motorină au fost modificate de două ori, prima dată aceste prețuri s-au majorat, față de luna ianuarie, în mediu cu 4,9%, iar a doua oară s-au micșorat cu 0,6% şi au alcătuit în mediu 16,47 lei per litru. Acest preț mediu a fost menţinut de la sfârşitul lunii februarie şi până în prima jumătate a lunii iulie curent.

În prezent, pe piaţa produselor petroliere activează 85 de agenţi economici care deţin licenţe de activitate pentru comercializarea cu amănuntul a motorinei. Acest carburant se comercializează la 616 staţii de alimentare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.