EAU sunt una dintre cele patru ţări arabe care au întrerupt relaţiile diplomatice cu Qatar în iunie 2017, acuzând Doha de legături cu grupuri extremiste - acuzaţii negate de Doha - şi de apropierea sa de Iran.

Saif Mohammed Al Suwaidi, directorul Autorităţii generale a aviaţiei civile din EAU, a anunţat că ţara sa a depus o nouă plângere cu privire la ceea ce Abu Dhabi califică drept 'interceptarea' unui zbor comercial şi a unui elicopter civil de către două avioane de luptă din Qatar deasupra Bahrainului lunea trecută.

Suwaidi a calificat aceste interceptări drept 'încălcări deliberate ale convenţiilor internaţionale' şi 'ameninţări la adresa aviaţiei civile', potrivit agenţiei de presă oficiale WAM.

Qatarul a dezminţit 'categoric' că s-ar fi apropiat de cele două aparate din EAU.

În ianuarie, EAU a depus deja o plângere la ICAO pentru incidente similare.

Aviaţia este un sector-cheie în economia EAU. În 2017, Dubai a fost aeroportul cel mai frecventat din lume pentru al patrulea an consecutiv, cu peste 88 de milioane de călători.

EAU, Arabia Saudită, Bahrein şi Egiptul au interzis Qatarului să le utilizeze spaţiile aeriene, aminteşte AFP.