Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Masacrul de la Fântâna Albă…

Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941

Astăzi, se împlinesc 77 de ani de la unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria românilor – masacrul de la 1 aprilie 1941, supranumit Katyn-ul românesc.

Măcelul a fost declanşat în momentul în care peste 3000 de români, încurajaţi de administraţia sovietică, au încercat să treacă graniţa sovieto-română, trasată ca urmare a ultimatumului din iunie 1940 prin care România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu de peste 3 milioane de locuitori. Refuzând să devină cetăţeni sovietici, aceştia au pornit, în coloane organizate, spre frontiera de pe râul Siret, spre a se repatria în ţara-mamă, acolo unde îşi lăsaseră rudele, casele şi agoniseala de-o viaţă. Oamenii purtau steaguri albe şi tricolore cu însemne religioase – icoane, prapuri şi cruci din cetină. La doar doi kilometri de graniţa română, în poiana de la Varniţa, aproape de punctul numit Fântâna Albă, grănicerii Armatei Roşii, urmând un scenariu macabru, au deschis focul continuu al mitralierelor asupra coloanei de români, omorând pe capete copii, femei, bătrâni. Cei care, totuşi, au reuşit să supravieţuiască au fost urmăriţi şi ucişi. După masacru, răniţii au fost îngropaţi de vii, alături de cei deja morţi, într-o serie de gropi comune pregătite pentru acest scop.

Numărul exact al morţilor măcelului de la Fântâna Albă nu este nici astăzi cunoscut.

În anul 2011, Camera Deputaţilor, a decis ca data de 1 aprilie să fie recunoscută drept Ziua Naţională în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone ale deportărilor şi ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.