(video) O pisică sălbatică de peste un metru a fost filmată într-o pădure din Scoția

pisica salbatica

Cu dungi gri şi o natură mai agresivă decât pisicile domestice, pisicile sălbatice scoţiene există doar în câteva sute de exemplare în pădurile de pin din nordul Scoţiei.

Acestea sunt o specie separată faţă de pisicile domestice ale Marii Britanii şi sunt, de obicei, comparabile la dimensiune, dar de două ori mai grele, scrie Atlas Obscura.

Se crede că provin din afara insulei, ajungând în Britania acum 12.000 de ani, cu ajutorul podului de uscat Doggerland.

Înainte erau răspândite în mai multe zone ale insulei, în Anglia, Ţara Galilor şi sudul Scoţiei, dar pisicile au fost duse aproape de extincţie de activitatea umană. Au rămas doar în nordul Scoţiei, unde sunt protejate în mai multe rezervaţii naturale.

Una dintre acestea face parte din proiectul de conservare numit Wildcat Haven. Cei care lucrează acolo au plasat mai multe camere video în Pădurea Clashindarroch din Aberdeenshire, iar animalele au fost atrase cu mâncare sau mirosuri. Astfel, aceştia au putut vedea „bestia din Clashindarroch”, o pisică cu o lungime de aproximativ 1,2 metri.

„Am fost norocos să obţin imagini cu câteva dintre aceste pisici rare, aici în Clashindarroch există 10-15 exemplare”, a precizat Kev Bell. „Nu îmi credeam ochilor când am văzut pentru prima dată pisica, este enormă, un animal magnific”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente