(foto) Comunitatea LGBT a lansat calendarul activităților din cadrul Pride Week 2018. Când va avea loc Marșul Solidarității

11

GENDERDOC-M a stabilit data și programul Pride-ului din acest an. Potrivit organizatorilor, Pride-ul va avea mai multă culoare, va include evenimente noi, dedicate aniversării a 20 de ani de la fondarea organizației și va implica mai multe persoane heterosexuale.

„Am invitat și în anii precedenți persoane heterosexuale, dar ne propunem să fie mai multe în acest an. Vrem să organizăm un Pride prietenos pentru toată lumea. În acest an ne-am propus să organizăm un club de discuții într-un format asemănător cu discursurile TEDx, unde persoane heterosexuale vor povesti despre experiența lor de interacțiune cu persoanele LGBT și despre lucrurile datorită cărora și-au schimbat opinia despre orientarea sexuală, identitatea de gen și atitudinea față de persoanele LGBT.

Noi am început a vorbi tot mai des din perspectiva persoanelor din comunitatea LGBT sau a activiștilor LGBT, dar, de data asta, am vrea să arătăm și o altă perspectivă, cea a oamenilor care interacționează cu persoanele LGBT. Cum s-au simțit oamenii atunci când s-au ciocnit pentru prima dată cu ceva necunoscut și de neînțeles pentru ei și cum s-au transformat din homofobi în susținători ai LGBT”, a explicat directoarea executivă a GENDERDOC-M, Anastasia Danilova.1-88 2-18 4-14

# 16 mai – ceremonia de deschidere a săptămânii Pride-ului

Evenimentul este planificat pentru perioada 16-20 mai. În data de 16 mai va avea loc ceremonia de deschidere a săptămânii Pride-ului. La eveniment vor fi invitați ambasadori, printre care cei ai Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii, Suediei, Olandei. Precum și jurnaliștii interesați de eveniment.

„Am contactat responsabili din Intergrupul LGBT din Parlamentul European și am discutat despre participarea la Pride a deputaților din Parlamentul European. Evident vor participa și persoane din organizațiile partenere din alte țări. În acest an, în premieră, aveam o bursă pentru persoane din Ucraina, România sau Belorusia, care nu sunt membri ai organizațiilor partenere, dar care și-ar dori să participe la Pride-ul din Chișinău”, a declarat Danilova.

7-11 8-10 9-8 11

În cea de a doua zi a Pride-ului se va organiza un tur Queer al orașului Chișinău, cu autobuzul. Turul conține istorii personale povestite la persoana întâi de membrii comunității LGBTQI+ din Chișinău și istorii despre manifestații publice, instituții și locuri de întâlnire ale persoanelor din comunitate.

În aceeași zi vor urma discursuri publice ale persoanelor heterosexuale, care vor povesti despre experiența personală de interacțiune cu persoanele LGBT, despre depășirea fricilor și despre schimbarea atitudinii.

# 18 mai – Conferința regională a activiștilor/telor din țările Parteneriatului estic din UE și Rusia

Ziua de 18 mai va fi dedicată Conferinței regionale a activiștilor/telor din țările Parteneriatului estic din UE și Rusia. Iar seara va fi organizată serata demnității, la care, tradițional se oferă premii persoanelor din comunitate sau celor prietenoase comunității și care s-au remarcat pe parcursul anului.19-4 22-2 29

# 20 mai – cel mai colorat târg al anului

La data de 20 mai va fi organizat cel mai colorat târg al anului. Pride Park va fi și în acest an găzduit de hostelul Funcky Mamaliga. Aici va fi afișată o expoziție de fotografii și o bibliotecă vie a gay-ilor de vârsta a treia. Participanții vor putea juca jocuri sociale, își vor putea verifica gratuit statutul HIV și vor putea scrie în tradiționalul cub negru, însă de data aceasta nu va fi vorba de frici, mesajele vor fi diferite.

# 19 mai – Marșul Solidarității

În comparație cu anul trecut, Marșul Solidarității anul acesta va avea loc Sâmbătă, 19 mai, dar nu duminică. În acest an participanții vor veni cu un mesaj deosebit, despre care organizatorii vor comunica mai târziu.13-5 15-5 17-4

Organizatorii cred că în anul curent vor fi mult mai puțini contra demonstranți: „Au fost mult mai puțini anul trecut și probabil numărul lor va fi tot mai mic, pentru că nu este niciun sens să iasă. Arată absurd. Anul trecut am ieșit cu flori și în acest an vom avea un mesaj foarte pozitiv, cald. Nu este clar de ce ar merge cineva împotriva unui grup de oameni care ies cu mesaje pozitive, mai ales că mulți dintre contra-demonstranți se consideră oameni evlavioși. Vom promova în continuare mesaje și valori care se regăsesc în orice religie din lume. De ce s-ar opune cineva acestor mesaje?”, se întreabă Danilova.

18-4

Anastasia Danilova a spus că mulți oameni din comunitate se tem, în continuare, să iasă la marș sau să vorbească deschis despre orientarea lor sexuală: „Totuși pentru persoanele LGBT marșurile sunt un fel de terapie. „Pride” se traduce din engleză ca „mândrie”, dar aici e vorba de mândrie ca antonim al cuvântului rușine. Atunci când ieși la marș declari că nu îți este rușine că ești așa cum ești. Nu îți este rușine să fii sincer, să fii tu însuți”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente