‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 17 aprilie, 2024
12.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriA fost lansat un proiect care va sprijini crearea Parcului Naţional „Nistrul de Jos”

A fost lansat un proiect care va sprijini crearea Parcului Naţional „Nistrul de Jos”

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Până în anul 2021, în Zona Ramsar „Nistrul de Jos” vor fi întreprinse măsuri de reziliență la schimbările climatice și dezvoltare instituțională, în cadrul unui proiect lansat joi, 29 martie, la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Proiectul vine în susținerea creării ariei naturale protejate de stat – Parcul Naţional „Nistrul de Jos”, transmite IPN.

Ministrul Liviu Volconovici a declarat că Ministerul este gata să vină cu un suport metodologic în cadrul acestui proiect.

„Problemele de mediu au fost şi rămân pentru  Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului probleme de bază”, a notat Liviu Volconovici.

Prezent la eveniment, șeful Delegației UE în Republica Moldova, Peter Michalko, a menționat că Uniunea Europeană este un susținător al promovării ideii de aprovizionare cu apă a populației. De aceea, este importantă continuarea dialogului cu partenerii la acest subiect.

Zona Ramsar „Nistrul de Jos” a fost recunoscută în 2003 zonă umedă de importanță internațională a Convenției Ramsar. Aceasta este amplasată în partea de sud-est a Republicii Moldova, preponderent pe teritoriul raioanelor Căușeni şi Ştefan-Vodă şi parțial Slobozia de pe malul stâng al râului Nistrului. Zona Ramsar „Nistrul de Jos” este unică din perspectiva diversității de plante şi animale.

Proiectul inițiat vizează 13 comunități: Tudora, Plop-Știubei, Răscăieți, Grădinița, Olănești, Talmaza, Cioburciu, Popeasca, Copanca, Palanca, Cârnățeni, Purcari, Crocmaz. Proiectul vine să sprijine crearea Parcului Naţional „Nistrul de Jos” şi implicit să sporească nivelul de interes al populației privind posibilitățile de dezvoltare din zonă.

De asemenea, în cadrul proiectul locuitorii a cinci sate  vor beneficia de lucrări de îmbunătățire a sistemelor de aprovizionare cu apă, iar fâșii de pe ambele maluri ale Nistrului vor fi împădurite. Spre finalul proiectului, locuitorii din regiune vor fi conștienți despre importanța conservării biodiversității, dar şi vor putea beneficia de oportunitățile economice pe care le oferă Zona Ramsar „Nistrul de Jos”: eco-turism, agricultură ecologică, business.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›