Trimite e-mail | Printeaza
Politic
28.03.2018

EAU salută inițierea demersurilor necesare din partea Guvernului R.Moldova pentru deschiderea unei misiuni diplomatice la Abu Dhabi

EAU salută inițierea demersurilor necesare din partea Guvernului R.Moldova pentru deschiderea unei misiuni diplomatice la Abu Dhabi

Autoritățile Emiratelor Unite Arabe (EAU) salută inițierea demersurilor necesare din partea Guvernului Republicii Moldova pentru deschiderea unei misiuni diplomatice la Abu Dhabi, lucru care va conduce în continuare la dezvoltarea relațiilor moldo-emiriene. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Emiratelor Arabe Unite, Șeicul Abdullah Bin Zayed Al Nahyan, în cadrul întrevederii cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi.

În context, Șeicul Abdullah Bin Zayed Al Nahyan a apreciat implicarea activă a șefului diplomației moldovenești în procesul de consolidare și revitalizare atât a relațiilor bilaterale, cât și cu statele din regiunea Golfului Arab.

În cadrul întrevederii, interlocutorii au reiterat importanţa fructificării dialogului bilateral în domenii reciproc avantajoase, precum dezvoltarea schimburilor comercial-economice și intensificarea relațiilor social-culturale în contextul eliminării de către Guvernul Republicii Moldova a regimului de vize pentru cetățenii EAU, etc.

În acest sens, ministrul Tudor Ulianovschi a subliniat necesitatea continuării cooperării în domeniul aviației civile, precum și a lansării negocierilor asupra sporirii gradului de protecție juridică a cetățenilor Republicii Moldova aflați la muncă pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite. În scopul acordării asistenței consulare diasporei Republicii Moldova, stabilită în regiunea Golfului Arab, șeful diplomației moldovenești l-a informat pe omologul său emirian privind demararea procedurilor diplomatice necesare deschiderii unui Consulat General în metropola Dubai.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, întreprinde o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite în perioada 26 – 29 martie 2018.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus