Accident la Peresecina. O mașină făcută zob, după ce s-a ciocnit de un pilon de electricitate și a fost proiectată într-un gard// VIDEO

Un accident rutier, în urma căruia o mașină s-a făcut zob, a avut loc astăzi în localitatea Peresecina. Un şofer de 58 de ani a ajuns la spital cu diverse traumatisme, după ce a pierdut controlul asupra volanului, a intrat într-un stâlp, apoi a fost proiectat într-un gard.

Pasagerul, care este și șoferul conducătorului auto, nu a avut de suferit.

Ofițerul de presă al IP Orhei, Diana Maxim, a declarat pentru Moldova.ORG că accidentul s-a produs în jurul orei 13.00 pe traseul Chișinău-Orhei, în localitatea Peresecina.

Șoferul, în vârstă de 58 de ani, nu a luat în considerație starea drumului, carosabilul fiind umed,  și probabil având viteză excesivă, a pierdut controlul asupra volanului.

Astfel, automobilul s-a izbit într-un pilon de electricitate, iar apoi automobilul a fost proiectat într-un gard din apropiere.

Conducătorul auto a fost transportat la spitalul raionul Orhei, iar pasagerul, care este fiul acestuia a scăpat fără traume.

Imaginile de la locul accidentului au fost distribuite pe reţelele de socializare de un martor ocular.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.