Doi moldoveni, reținuți în zona de frontieră pentru tăierea ilegală a arborilor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Inspectorii de frontieră din zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Cosăuți au depistat doi cetățeni moldoveni în timp ce tăiau ilegal arbori. La fața locului, polițiștii de frontieră au depistat un autovehicul, ticsit cu lemne, și mai multe unelte cu ajutorul cărora cei doi bărbați reușiseră să doboare copaci. În momentul reținerii, persoanele nu și-au putut justifica legalitatea aflării în zona de frontieră, neavând permisiunea din partea Poliției de Frontieră. Din spusele acestora, bărbații sunt locuitori ai satului Egoreni și orașului Soroca, cu vârste de 26 și 66 de ani.

Pentru încălcarea regimului de frontieră, persoanele au fost sancționate contravențional – amenzi în mărime de 8 și respectiv 6 unități convenționale, ulterior împreună cu bunurile depistate fiind transmise, Inspectoratului ecologic de stat Soroca.

Amintim că orice intrare și trecere a persoanelor şi mijloacelor de transport în zona de frontieră se efectuează numai în coordonare cu reprezentanţii Poliției de Frontieră a Republicii Moldova. Accesul în zona de frontieră se autorizează în baza unui permis eliberat în subdiviziunile teritoriale ale instituției, de către polițiștii de frontieră. Permisul nu este necesar pentru persoanele care locuiesc permanent în zona de frontieră, care călătoresc pe drumurile ce traversează zona de frontieră, precum şi angajaţilor autorităţilor publice care activează pe teritoriu. În zona de responsabilitate, desfăşurarea activităţilor economice şi de altă natură de către persoanele fizice sau juridice, nu trebuie să dăuneze sănătăţii populaţiei, securităţii Republicii Moldova şi statelor vecine, cât și să împiedice întreţinerea şi supravegherea frontierei de stat.

Poliția de Frontieră face apel către toți doritorii de a se afla în zona de frontieră, în special populației locale, ca aceștia să manifeste o atitudine conştiincioasă faţă de regulile existente la frontieră.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...