Enoriaşii au venit cu mic cu mare din toate colţurile oraşului, pentru a-l comemora pe domnitorul Ştefan Cel Mare şi Sfânt. Oamenii au aprins lumânări şi s-au rugat pentru bunăstare şi pace. După slujbă, toţi cei prezenţi au mers la monumentul Voievodului din centrul capitalei, unde au depus flori şi au cântat.

Ştefan cel Mare a domnit în perioada 1457-1504, timp în care a purtat 48 de războaie, a obţinut 44 de victorii şi a construit tot atâtea mănăstiri. Marele Voievod a murit pe 2 iulie 1504, iar mormântul său se află la Mănăstirea Putna. Pe 15 iulie 1992, Ştefan cel Mare a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română şi a fost trecut în rândul celor sfinţi.