"Întreg clubul îi mulţumeşte lui Zlatan pentru contribuţia avută la echipă încă din momentul venirii sale şi îi urează toate cele bune în viitor", se precizează în comunicat.

Conform The Guardian, Ibrahimovic ar urma să ajungă în MLS, la echipa LA Galaxy, pentru care a jucat, în trecut, şi fostul internaţional englez David Beckham.

Atacantul suedez a jucat pentru United în ultimul an şi jumătate, echipă pentru care a înscris 29 de goluri, în 53 de meciuri. În acest sezon, însă, Ibrahimovic a avut parte de mai multe accidentări şi a jucat în doar şapte partide.

Zlatan Ibrahimovic a mai jucat pentru Malmo, Ajax, Juventus, Inter, Barcelona, AC Milan şi Paris Saint-Germain.