Un cetățean turc condamnat în Republica Moldova la 17 ani de închisoare

Judecătoria Cimişlia l-a condamnat pe un cetăţean turc, în vârstă de 59 de ani, la 17 ani de închisoare, acesta fiind  recunoscut vinovat de acţiuni violente cu caracter sexual asupra unui minor.

În cadrul cercetării judecătoreşti inculpatului i s-a incriminat că, în timp ce se afla pe teritoriul Republica Moldova, la domiciliul concubinei sale – cetăţeancă a RM, prin constrângerea psihică a săvârşit acţiuni violente cu caracter sexual în forme perverse în privinţa fratelui acestei femei, care este minor în vârstă de 7 ani.

Urmărirea penală a fost exercitată de către procurorii Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, oficiul ”Sud” în comun cu colaboratorii Secţiei Regionale ”Sud” ai Biroului Migraţie şi Azil al MAI.

Sentinţa este cu drept de atac în Curtea de Apel.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.