A ieșit să arunce gunoiul, dar a căzut într-o gură de canalizare. O femeie din Chișinău, salvată de pompieri

O femeie în vârstă de 65 de ani, căzută într-o fântână de canalizare, a fost salvată, după ce salvatorii au reușit s-o scoată în siguranță. Femeia a căzut în groapa de peste trei metri și nu a mai reușit să iasă.

Cazul a avut loc ieri pe strada Ialoveni din Chișinău. Din primele informații persoana a ieșit din casă să arunce gunoiul și într-un minut de neatenție a pășit într-o gură de canalizare deschisă.

La fața locului au fost alertați salvatorii Detașamentului căutare salvare nr.1, care au reușit în mai puțin de 10 minute să salveze persoana imobilizată.

Femeia a fost preluată de serviciul medical, întrucât aceasta și-a fracturat picioarele.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pe parcursul ultimelor 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 11 situații de risc.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.