„Marea Britanie a confirmat folosirea unui agent nervos militar, de tipul celui dezvoltat de Rusia și a informat aliații că este foarte probabil ca Rusia să fie responsabilă. Marea Britanie a confirmat, de asemenea, că acesta a fost un atac nesăbuit împotriva Regatului Unit, punând în pericol viața civililor nevinovați. Aliații și-au exprimat profunda îngrijorare cu privire la prima utilizare a unui agent neurotoxic pe teritoriul Alianței de la înființarea NATO. Aliații și-au exprimat solidaritatea cu Regatul Unit, și-au oferit sprijinul în desfășurarea anchetei și au cerut Rusiei să răspundă la întrebările Marii Britanii, inclusiv furnizarea integrală și completă a programului Novichok Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice. Aliații au fost de acord că atacul a fost o încălcare clară a normelor și acordurilor internaționale”, se arată în comunicatul NATO.
De asemenea, NATO a subliniat că de la intrarea în vigoare în 1997 a Convenției privind armele chimice, este interzisă dezvoltarea, transferul și utilizarea armelor chimice. Totodată, alianța consideră orice utilizare a armelor chimice drept o amenințare la adresa păcii și securității internaționale.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia nu are nicio legătură cu otrăvirea fostului spion Serghei Skripal şi că nu se teme de riscul izolării internaţionale în urma acuzaţiilor formulate de Marea Britanie.
La 4 martie, Serghei Skripal, fost colonel în cadrul serviciului militar rus de informaţii (GRU), şi fiica lui de 33 de ani, Iulia, au fost găsiţi inconştienţi în oraşul Salisbury, situat la circa 100 de kilometri vest de Londra.
Premierul Marii Britanii, Theresa May, a precizat că atacul neurotoxic care l-a vizat pe Skripal a fost comis cu o substanţă de uz militar, “cel mai probabil” de către Rusia.
În 2006, Serghei Skripal a fost condamnat la închisoare în Rusia pentru spionaj în favoarea Marii Britanii. Agentul a fost găsit vinovat de legături cu serviciul britanic de informaţii externe (MI6). Ulterior, acesta a primit azil în Marea Britanie.