Timp de două luni tinerele au furat parfumuri, creme şi cosmetice din lanţul de magazine unde acestea lucrau. Bunurile erau păstrate acasă la italiancă, pe care acestea ulterior le vindeau pe piaţa neagră, scrie stirilocale.md.

După ce au văzut că o bună parte din marfă a dispărut, administratorii magazinului au anunţat poliţia.

Poliţiştii au deschis o anchetă, iar în ajun de 8 martie magazinul a fost aprovizionat cu parfumuri şi testere. La terminarea programului, angajatele au fost oprite de oamenii legii, care au găsit în genţile lor, produsele pe care le-au furat imediat după aprovizionare.

Astfel, după două luni de investigaţii, poliţiştii au găsit acasă la italiancă o adevărată parfumerie.

Poliţiştii au ridicat sute de sticle de parfum şi cosmetice evaluate la 40 mii de euro. Cele trei vânzătoare au fost puse sub acuzaţie pentru furt agravat şi îşi riscă locul de muncă.