Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Oferă un prânz cald oamenilor…

Oferă un prânz cald oamenilor nevoiaşi

Singurătatea, frigul şi sărăcia îi aduc pe mulți bătrâni în fiecare zi în parcul „Serghei Lazo” din capitală pentru a primi un prânz cald. Sunt oameni care se află la limita existenţei, chiar dacă cândva au fost medici, profesori sau simpli muncitori. Masa caldă de aici, de multe ori este unica în acea zi, iar voluntarii – „acele suflete de la care te încălzeşti, doar pentru că te-au întrebat: Ce mai faci?”

Bunicuţa Anastasia are 78 de ani. Ea vine zilnic la cantina socială mobilă „Aproape de Aproapele” a Misiunii Sociale Diaconia. De cinci ani, aici primeşte o masă caldă, dar şi bucuria de a discuta cu tinerii voluntari. Toate astea o ajută să treacă peste cea mai grea „Siberie”, cum îi zice ea, singurătatea.

A rămas orfană din fragedă copilărie, a trecut prin război şi a crescut printre străini. Toată viaţa a muncit la o fabrică, în speranţa că bătrâneţea o să-i fie mai fericită, decât copilăria. Din păcate, prezentul o pune la grele încercări. Soţul a decedat, şi, chiar dacă a crescut doi copii, acum e singură şi cu o pensie mizeră.

„Iarna îmi este cel mai greu, după ce achit serviciile comunale şi îmi cumpăr medicamente, rămân cu bănuţi. Încălzirea o plătesc şi vara. De asta, masa de la cantina mobilă e un ajutor fără de care nu ştiu cum ne-am descurca şi, cu părere de rău, an de an suntem tot mai mulţi aici cu mâna întinsă…”, spune bătrâna, pe chipul căreia îi putem citi durerea și deznădejdea.

Pe 1 martie, Misiunea Socială Diaconia a dat start campaniei de Paşti ,,Masa Bucuriei”. În cadrul campaniei vor fi organizate o serie de acțiuni menite să sensibilizeze opinia publică faţa de problemele bătrânilor şi oamenilor nevoiaşi. Proiectul va culmina cu organizarea unei colecte naţionale de produse alimentare pe data de 31 martie, în sâmbăta Floriilor, realizată prin implicarea a peste 1000 de voluntari din 20 de localităţi. Toate resursele acumulate în campanie vor deveni prânzuri calde distribuite la cantinele sociale pe parcursul întregului an, precum și pachete alimentare oferite bătrânilor și persoanelor din familiilor social-vulnerabile asistate de Diaconia şi organizaţiile partenere.

Posibilități de implicare în campania „Masa Bucuriei” 2018:
1. Aplică în calitate de voluntar completând formularul online.
2. Donează pentru susținerea cantinelor sociale pe e-donații sau prin intermediul terminalelor de plată MMPS și QIWI, Netto Pro, Run Pay. Costul unui prânz la cantina mobilă este de 15 lei, iar cu 400 de lei asigur hrana unui bătrân pentru o lună.
3. Pe 31 martie, donează produse alimentare în unul dintre magazinele implicate în campanie.

Susține campania „Masa Bucuriei”! Bătrâneţea şi singurătatea pot fi învinse prin solidaritate umană.