"Există mai multe feluri de sălbăticie, dar cred că pot fi concentrate în două: sălbăticia epocii moderne, totul este confuz, ilogic, alienare, şi sălbăticia epocii vechi", spune despre acest album solistul Gary Lightbody.

Materialul discografic, al şaptelea album de studio al trupei, conţine zece piese.

Trupa de rock scoţiană - formată şi din Jonny Quinn, Nathan Connolly, Paul Wilson şi Johnny McDaid - a anunţat anterior că acest album va avea o abordare diferită faţă de cele de până în prezent.

Primele albume ale formaţiei, "Starfighter Pilot" (1997), "Songs for Polarbears" (1998) şi "When It's All Over We Still Have to Clear Up" (2001), nu s-au bucurat de succes comercial. Ulterior, albumul "Final Straw" (2003) s-a vândut în trei milioane de exemplare în întreaga lume şi "Eyes Open" (2006), cu hitul "Chasing Cars", a fost cel mai bine vândut material discografic al anului în Marea Britanie, iar pe plan mondial s-a vândut în peste şase milioane de exemplare. Trupa a fost nominalizată de şase ori la Brit Awards, premiile industriei muzicale britanice.