Un aparat foto Leica a fost vândut la Viena cu 2,4 milioane de euro

Un aparat foto Leica datând din 1923 a fost vândut în cadrul unei licitaţii organizate sâmbătă la Viena pentru suma record de 2,4 milioane de euro, devenind astfel cel mai scump aparat foto din lume, potrivit brokerului licitaţiei.

Suma de pornire a licitaţiei pentru acest aparat foto a fost de 400.000 de euro. Cumpărătorul este un colecţionar privat de origine asiatică, care doreşte să rămână anonim, a indicat galeria vieneză Westlicht – una dintre cele mai renumite din lume – care organizează regulat vânzări ale unor modele vechi şi celebre.

Aparatul face parte dintr-o serie de 25 de prototipuri fabricate în 1923, cu doi ani înainte de comercializarea faimoasei mărci germane, şi este unul dintre cele trei din această serie păstrate “în starea lor iniţială”.

Recordul anterior pentru un aparat foto data din 2012, atunci când un Leica din 1923 a fost adjudecat pentru suma de 2,16 milioane de euro, potrivit galeriei Westlicht.

Austriacul Andreas Kaufmann a cumpărat în 2005 afacerea producătorului german, aflată în pragul falimentului, şi a reuşit relanseze comercial această marcă cult, apreciată de pionieri ai fotojurnalismului cum ar fi Robert Capa şi Henri Cartier-Bresson.

Sursa: Agerpres

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.