Uniunea Europeană reduce lista neagră a paradisurilor fiscale

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) se pregătesc ca săptămâna viitoare să scoată Bahreinul, Insulele Marshall și Santa Lucia de pe lista neagră a paradisurilor fiscale adoptată de Uniunea Europeană, la doar trei luni după ce această listă a fost elaborată și la aproximativ două luni după ce un prim lot de opt state au fost scoase de pe această listă, arată un document UE consultat de Reuters.

După cea de a doua revizuire, pe lista neagră a paradisurilor fiscale adoptată de Uniunea Europeană vor mai fi incluse doar şase jurisdicţii: Guam, Namibia, Palau, Samoa, Samoa Americană şi Trinidad-Tobago.

Însă această nouă reducere a listei ţărilor incluse pe lista neagră a paradisurilor fiscale va genera noi critici din partea europarlamentarilor şi a organizaţiilor nonguvernamentale care au criticat decizia adoptată la finele lunii ianuarie când a fost înjumătăţit numărul iniţial al statelor incluse pe lista neagră prin scoaterea a opt jurisdicţii (Panama, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Tunisia, Mongolia, Macao, Grenada şi Barbados).

Potrivit documentului UE consultat de Reuters, noua decizie de reducere a listei a fost luată de de un grup de lucru care include experţi în fiscalitate din cele 28 de state membre. Miniştrii europeni de Finanţe ar urma să aprobe propunerea grupului de lucru la reuniunea lor lunară care va avea loc la Bruxelles în data de 13 martie.

Toate ţările care au fost scoase de pe lista neagră au fost trecute pe aşa-numita „lista gri”, care cuprinde jurisdicţiile care s-au angajat să îşi îmbunătăţească practicile în materie de fiscalitate şi care fac obiectul unei supravegheri stricte.

Experţii europeni au avut nevoie de aproape un an pentru a evalua un număr de 92 de jurisdicţii din întreaga lume pentru ca în luna decembrie 2017 miniştrii de Finanţe din statele membre ale Uniunii Europene să anunţe că au adoptat o listă neagră a paradisurilor fiscale, care cuprindea 17 jurisdicţii din afara UE (Samoa Americană, Bahrain, Barbados, Grenada, Guam, Coreea de Sud, Macao, Insulele Marshall, Mongolia, Namibia, Palau, Panama, Saint Lucia, Samoa, Trinidad şi Tobago, Tunisia şi Emiratele Arabe Unite) care nu cooperează în probleme legate de fiscalitate.

Publicarea acestei liste era aşteptată cu nerăbdare după recentele scandaluri care au scos la iveală numeroase sisteme de evaziune fiscală, de la ‘LuxLeaks’ la finele lui 2014, „Panama Papers” în luna aprilie 2016 şi „Paradise Papers” în luna noiembrie 2017.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...