Podul de Flori din 11 iulie: Lacrimi şi cântece pe Prut// VIDEO

Mii de cetățeni de pe ambele maluri ale Prutului au participat la 11 iulie la Podul de flori, refăcând renumitele ,,Poduri de Flori” de la Prut, organizate la începutul anilor 90, unde s-a militat pentru Unirea cu România.

Astfel, oamenii s-au adunat la hotarul dintre România și Republica Moldova, scandând „Basarabia pământ românesc!”, „Unire!”, „Jos hotarul de la Prut!”, „România mare, vechile hotare!”.

Reporterii de la Curaj TV au surprins imagini video de la Podul de Flori, atunci când deţinătorii de pașapoarte biometrice au trecut, pe jos, frontiera dintre cele două state şi erau întâmpinați de grupuri care scandau „Bine aţi venit acasă, fraţilor!”.

Acţiunea a început duminica trecută, 5 iulie, când la Chişinău a fost organizat un miting unionist numit „Marea Adunare Naţională”. De la miting, sute de persoane au pornit la hotarul cu România în marş ca să ceară unirea.

Primul ”Pod de flori” a fost organizat în 1990. Atunci locuitorilor din România li s-a permis să treacă Prutul fără viză în RSSM. Au fost create mai multe puncte de trecere la Sculeni, Ungheni, Leușeni, Pererâta, Costești, Țiganca, Cahul, Giurgiulești, la eveniment participând peste un milion de persoane.

Al doilea Pod de Flori a avut loc în 1991, când locuitorii din Republica Moldova au putut trece Prutul în România.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.