Focar de pestă porcină africană confirmat într-o gospodărie din Căușeni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un focar de pestă porcină africană, la porci domestici, s-a confirmat într-o gospodărie particulară din satul Ursoaia, raionul Căușeni. Specialiștii subdiviziunii teritoriale a Direcției raionale pentru Siguranța Alimentelor au intervenit prompt, deplasându-se la fața locului pentru examinarea situației. Urmare a suspiciunii de pestă porcină africană, au fost impuse restricții de mișcare a animalelor și prelevate probe pentru analize de laborator.

Cazul a fost confirmat de Centrul Republican de Diagnostic Veterinar (CRDV) pe data de 28 februarie, fiind anunțat astăzi prin intermediul unui comunicat de presă.

În rezultatul diagnosticării bolii de către laboratorul din cadrul Centrului Republican de Diagnostică Veterinară, probele vor fi expediate, pentru stabilirea genomului viral la Laboratorul Internațional de referință pentru pesta porcină africană al Organizației Mondiale pentru Sănătate Animală – Centro de Investigación en Sanidad Animal, 28130 Valdeolmos, Madrid, Spania.

Conform procedurilor, Subdiviziunea teritorială pentru siguranța alimentelor Căușeni a întreprins următoarele acțiuni prevăzute de legislație pentru această situație:

  • au fost recoltate probe pentru examene de laborator;
  • s-au impus restricții de mișcare pentru exploatația infectată;
  • cele 8 animalele din respectiva exploatație au fost sacrificate, cadavrele fiind distruse prin incinerare;
  • s-a efectuat dezinfecția gospodăriei, a spațiilor de întreținere a porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor și a obiectelor potențial contaminate;
  • a fost stabilită zona de protecție și de supraveghere în jurul focarului și adoptat planul măsurilor specifice de control;
  • se efectuează recensământul exploatațiilor cu porcine din zona de protecție și de supraveghere;

După confirmarea de către CRDV a apariției focarului, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a notificat structurile abilitate de la nivel național și din cadrul Uniunii Europene, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor, despre apariția focarului de pestă porcină africană pe teritoriul Republicii Moldova.

Măsurile aplicate și acțiunile întreprinse sunt cele prevăzute în Planul de Contingență și în Manualul operațional pentru pesta porcină africană.

Reamintim că, în această zonă va fi interzisă mișcarea suinelor domestice, a produselor și a subproduselor, a materialului seminal, ovulelor și embrionilor provenite de la acestea.

Ancheta epidemiologică este în desfășurare și se realizează de către o echipă de inspectori a Subdiviziunii teritoriale pentru siguranța alimentelor Căușeni, în colaborare cu alte instituții competente ale statului.

În contextul apariției focarului de pestă porcină africană, ANSA prin structurile teritoriale de nivel raional monitorizează permanent situația epidemiologică pentru limitarea extinderii bolii și eradicarea ei.

În funcție de evoluția bolii, vom actualiza informațiile despre focarul de pestă porcină africană.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...