/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

Șase vameși vor fi concediați în urma unei anchete interne. Ce încălcări au comis

missing
28 februarie 2018, ora 09:51

Trei dintre inspectorii propuși spre concediere activează în cadrul postului vamal „Costești”. Potrivit materialelor anchetei, aceștia au admis introducerea în țară a mai multor unități de transport cu numere de înmatriculare străine, care aveau expirat termenul maxim de aflare pe teritoriul Republicii Moldova.

În cazul altor doi angajați s-a stabilit că aceștia și-au însușit ilegal mai multe pachete de țigări, care depășeau limita admisibilă la intrarea în România. Ambele încălcări au fost consemnate la postul vamal „Leușeni”. Primul caz a fost relevat datorită unei plângeri depuse de către un cetățean al Bulgariei, care a declarat că, vameșul i-a reținut 8 pachete din cele 10 prezentate la control, invocând că partea română nu autorizează introducerea unei cantități mai mari. Ulterior, în cadrul anchetei de serviciu demarate, ofițerii Direcției integritate și supraveghere a Serviciului Vamal au stabilit că cantitatea reținută nu a fost documentată și transmisă subdiviziunilor antifraudă, așa cum prevede procedura legală.

În cel de-al doilea caz, momentul însușirii ilicite de către un vameș, a altor 8 pachete de țigări, a fost surprins de către camerele de supraveghere video, gestionate de către ofițerii securității interne.

Propus spre eliberare din serviciu este și un angajat al postului vamal „Sculeni”. Acesta este sancționat pentru că a permis introducerea în țară a mai multor loturi de încălțăminte uzată, care, conform legislației, este prohibită la import.

Serviciul Vamal informează că cetățenii pot sesiza orice abuzuri sau fapte de comportament corupțional, comise de către angajații instituției. Acestea pot fi denunțate la Linia specializată anticorupție a Serviciului Vamal +373 22 574-111, fiind garantată confidențialitatea identității persoanei care depune sesizarea.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram