(video) Echipele Force India şi Toro Rosso, ultimele care şi-au prezentat maşinile înainte de startul testelor pre-sezon

Ultimele două echipe care au decis să-şi prezinte în ultimele momente monoposturile pregătite pentru noul sezon competiţional din Formula 1 sunt Force India și Toro Rosso. Evenimentele de prezentare au avut loc mai discret, direct pe circuitul din Barcelona unde de astăzi vor demara primele teste pre-sezon.

Primii care au dezvelit noua mașină au fost cei de la Force India, cu pilotul de teste Nikita Mazepin (un rus în vârstă de 18 ani). Monopostul cu motorizare Mercedes şi numit VJM11 va fi testat în această săptămână de către cei doi piloți Esteban Ocon și Sergio Perez, cei care au participat şi în sezonul trecut.

Mașina este predominant roz, inclusiv halo-ul fiind colorat în livreaua țipătoare a echipei.

Amintim că Force India a terminat a patra în clasamentul constructorilor în ultimele două sezoane!

Force India VJM11 monopost 2018 0
Force India VJM11 monopost 2018 2

La doar câteva minute după lansarea celor de la Force India, cei de la Toro Rosso au închis seria de prezentări de monoposturi pentru grila 2018. Modelul STR13 a debutat pe circuitul de la Misano încă săptămâna trecută, în condiții de ploaie, cu Brendon Hartley la volan. Pilotul din Noua Zeelandă va fi cel care va conduce mașina primul pe circuitul spaniol, după care volanul va fi preluat de Pierre Gasly.

Lansarea oficială a venit totuși luni dimineața, în paddock-ul de la Barcelona, mașina arătând similar cu cea din testele de pre-sezon de anul trecut, de culoare predominant albastră.

Toro Rosso vor concura cu motorizare Honda pentru prima dată în 2018, echipa italiană schimbând blocul de putere de la producătorul Renault la cel japonez.

Iată caracteristicile monopostului:

caracteristici monopost str13 1

Amintim că Toro Rosso a ocupat locul 7 în clasamentul constructorilor în ultimele două sezoane!

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/