Un membru activ ai grupării ”Patron”, reținut. Prin șantaj estorca bani pentru vistieria clandestină a grupării// VIDEO

Oamenii legii au documentat un grup criminal specializat în infracțiuni grave și deosebit de grave, membri căruia fac parte din organizația criminală ”Patron”. Liderul grupării este autoritate criminală și care la moment îşi ispăşeşte pedeapsa în penitenciarul din România.

Suspecții ar fi șantajat și estorcat bani în sumă de la 2500 lei până la 1000 euro, de la mai multe persoane, sub diferite pretexte inventate, amenințându-i cu moartea.

În urma investigațiilor efectuate, oamenii legii l-au reținut pe așa numitul ”supraveghetor” al grupării, domiciliat în satul Sireți, r-ul Strășeni, în vârstă de 50 de ani, anterior condamnat pe infracțiuni similare. La moment, acesta este arestat pe un termen de 30 de zile.

Bărbatul, împreună cu complicii săi, prin șantaj estorcau bani sub diferite pretexte inventate, amenințându-i cu violență fizică și moarte, banii fiind destinați pentru așa-numitul „obșciak” – vistieria clandestină a organizației criminale.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliu și în automobil au fost ridicate droguri, muniții aflate în circuit ilicit, un pumnal ce aparține suspectului, precum și alte obiecte care prezintă interes pentru cauza penală cercetată.

Actualmente, se întreprind măsuri speciale de investigații și de urmărire penală în scopul dezmembrării grupului criminal organizat și acumularea probelor pertinente în privința complicilor.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Șantaj”. Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile riscă închisoare de la 5 la 7 ani închisoare.