Pe #diez avem un proiecțel împreună cu Anastasia Taburceanu. Astfel ne plimbăm prin locuri diferite și mai puțin cunoscute din Chișinău, și încercăm să aflăm mai multe despre ele.
Palatul Justiției
În sala de judecată nu mai era nici dram de oxigen. Era atîta duhoare și căldură că o puteai vedea cum stă grea și slinoasă scurgîndu-se din tavan peste toți participanții la proces ca un monstru obez. Norocoșii care au reușit să-și ia gazeta de dimineață fluturau cu ea aerul gros și umed pe sub nasurile lor. Gulerele scrobite ale domnilor demult nu mai stăteau țepene, era fleașcă și cravata și manșeta. „Onorata instanță” părea bătută în cuie în mantia sa imensă, aceasta se îmbibase și ea de aerul gros și nu îi lăsa loc de mișcări prea largi. Așa cum stătea prizonier în propria mantie se limita la bocănitul cu ciocanul pentru a calma spiritele agitate din sală și uneori își arunca ochii spre geam ca după o gură de aer, furată doar cu ochii.
Pe masa de jertfire se afla marele erou bolșevic Grigorii Ivanovici Kotovskii. Un om nu prea înalt dar impunător, îndesat la trup cu ochii tare mici și tare goi. Procesul de judecată nu trebuia să fie deloc unul complicat, activitatea revoluționară al acestuia mai că nu trebuia demonstrată. Dar nu degeaba i se spune ”proces” de judecată – pentru că durează. Se depun depoziții, se dau explicații, se ascultă, se vine cu argumente elaborate, toate ca înadins azi par kilometri de argumente și documente.
Toți participanții la judecată păreau a fi anesteziați de duhoare și zumzetul continuu din sală. Unul singur, Kotovski, părea rupt din acest tablou. Stătea ca înfipt, privea înainte și nici un mușchi de pe fața lui nu mișca. În această stare de amorțeală generală mai că nimeni nu reacționase la vocea joasă și adormită a judecătorului care dădea glas sentinței ”… se condamnă la doisprezece ani de muncă silnică …”. Toți și toate în acea sală au rămas la fel de amorfi. Pentru eroul bolșevic însă zgomotul ciocanului a însemnat mai degrabă un semnal de „start” decît o sentință de condamnare intrată în acțiune. Într-o secundă Kotovski a devenit un om și mai înalt, dintr-o singură mișcare a ajuns lîngă geamul atît de mult deziderat de judecător, s-a săltat pe un picior și s-a izbit de sticla ferestrei. Aceasta ca un complice adevărat s-a spart de parcă topită de căldura din sală, lăsînd dezertorul să treacă în partea cealaltă, ca într-un univers paralel.
Ca un adevărat John Wayne al filmelor Westenr, Kotovski a aterizat exact călare pe un murg slobozit din căpăstru, a înșfăcat dîrlogii și cu un chiuit ascuțit s-a evaporat, lăsînd în spate doar ecourile copitelor și nedumerirea celor din sala de tribunal, care încă nu s-au prins de cele întâmplate.
Se petreceau toate astea în noiembrie 1906, în sala de tribunal a Judecătorie de District (Palatul Justiției) de la intersecția străzilor Regina Maria (azi Vlaicu Pîrcălab) și Fîntînilor (azi Veronica Micle). Oi fi adăugat eu detalii în povestea de mai sus, legenda, totuși, susține că controversatul erou al războiului civil Grigorii Kotovski chiar a fugit din sala de judecată sărind de la etajul doi al clădirii. Despre aceste evenimente și pînă azi ne amintește tăblița comemorativă zidită lîngă intrarea centrală a clădirii.
Tot acolo, lîngă intrarea centrală, mai stă o tăbliță comemorativă care spune „Arhitectul clădirii este A.I. Bernardazzi”, informație care nu corespunde adevărului, pentru că această minunată construcție a fost zidită după proiectul arhitectului Heinrich von Lonsky, același care ne-a dăruit Clubul Nobilimii și Casa Hertza. Clădirile acestui arhitect arată ca niște prăjituri etajate, frumoase și ispititoare.
Palatul Justiției a fost construit în 1883 și inaugurat în 1885. Acesta a fost una dintre primele clădiri construite special cu destinaţie administrativă. ” Destinaţia clădirii de a servi sediu pentru o instituție a Dreptului juridic, a fost subliniată prin prezența sculpturii alegorice a Justiţiei. Această sculptură a fost instalată în rezalitele faţadei laterale, la nivelul primului etaj, în nişa dintre două ferestre, unite printr-o cornişă rectilinie locul sculpturii fiind accentuat printr-un segment de cerc.” (Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău). În 1940 aici se afla Tribunalul judeţului Lăpuşna. Pereții edificiului au fost martorii justiției a adevărului și a minciunii pînă în 1944, de atunci și pînă în prezent aceștia găzduiesc Direcția „Căile Ferate din Moldova”.
De la Iurie Colescnic aflăm că pereții acestei clădiri au văzut oameni mai importanți decît Kotovschi, oameni precum poetul Cincinat Pavelescu și romancierul Gib Mihăiescu care au lucrat la instituția de drept și nu au fost judecați de ea.
Revenind la cele două tăblițe comemorative, una din ele e o minciună cealaltă contează mai puțin. Cele două plăci de granit muruite lîngă ușa principală a clădirii ca o metaforă a superficialității noastre – ori nu ne prea interesează ori știm doar lucruri care ni se spun ca trebuie să le știm.
Text și foto de Anastasia Taburceanu. Mai multe din plimbările ei vezi pe: Descoperiri Urbane.
